26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Electrica investeşte 639 milioane lei în sectorul de distribuţie
Electrica investeşte 639 milioane lei în sectorul de distribuţie

Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, continuă cel mai ambiţios program de investiţii în reţea la nivel naţional, anunţă compania prin intermediul unui comunicat de presă.

În anul 2020, DEER a realizat investiţii în proporţie de 100,5% faţă de planurile aprobate de ANRE. Astfel, valoarea totală a investiţiilor realizate şi puse deja în funcţiune a fost de 596 milioane lei, faţă de 593 milioane lei cât a fost planificat (202 milioane lei în zona Muntenia Nord, 190 milioane în zona Transilvania Nord şi 204 milioane în zona Transilvania Sud).

„Totalul investiţiilor asumate şi realizate de companiile de distribuţie a energiei electrice din cadrul Grupului Electrica, în intervalul 2018-2020, au depăşit valoarea de 2 miliarde lei, reprezentând de departe cele mai mari investiţii în rândul operatorilor de distribuţie. De altfel, după listarea din 2014, Grupul Electrica a devenit cel mai mare investitor în modernizarea şi retehnologizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, cu un total de peste 4,2 miliarde lei investiţi în perioada 2014-2020. Cele mai importante investiţii au vizat îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie şi creşterea eficienţei operaţionale, prin modernizarea, automatizarea instalaţiilor, implementarea tehnologiilor moderne precum şi creşterea eficienţei energetice prin reducerea pierderilor în reţele“, se arată în comunicatul citat.

Pentru anul 2021, planul de investiţii al DEER rămâne unul ambiţios, investiţiile planificate din surse proprii cumulând aproximativ 639 milioane lei cheltuieli planificate, dintre care aproximativ 28% vizează lucrări de eficienţă energetică, 22% lucrări pentru îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie (continuitatea în alimentare şi calitatea energiei) şi 27% lucrări pentru crearea condiţiilor de racordare a consumatorilor.

„În plus, faţă de planul anual de investiţii aprobat, fiecare operator de distribuţie are obligaţia legală de a finanţa realizarea instalaţiilor de racordare a clienţilor casnici precum şi a clienţilor finali noncasnici a căror instalaţie de racordare este mai mică de 2500 metri. Pentru orizontul mediu, compania are în plan pe lângă continuarea modernizării infrastructurii de reţea, accelerarea digitalizării, dezvoltarea de canale alternative pentru interacţiunile cu utilizatorii, precum şi crearea unui mediu de lucru modern pentru angajaţi, prin implementarea conceptului de Distribuţie Digitală. Pe termen lung, proiectele companiei au în vedere orientarea către conceptul de smart grid, în linie cu trendurile din industrie“, potrivit comunicatului citat.


Articole înrudite