20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Liberalizarea pieţei energiei electrice a avut o influenţă de 1-2% în preţul final
Liberalizarea pieţei energiei electrice a avut o influenţă de 1-2% în preţul final
Liberalizarea pieţei energiei electrice începută în urmă cu un an a avut loc fără efecte negative importante, iar influenţa a fost de 1-2% în preţul final, a declarat, marţi, la o conferinţă pe tema efectelor liberalizării pieţei energiei asupra economiei preşedintele Autorităţii Naţionale de reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ.
În zona gazelor naturale, impactul a fost de 8% atât pentru consumatorii casnici cât şi pentru cei industriali, a precizat preşedintele ANRE. „Sperăm să avem şi elemente pozitive, cum ar fi creşterea PIB şi creşterea veniturilor la producători care vor duce, prin suprataxarea prevăzută de lege la venituri bugetare suplimentare care vor fi direcţionate în zone de interes social, cum ar fi educaţia şi sănătatea. Într-un an de zile se vor resimţi şi efectele benefice”, a spus Havrileţ.
Preşedintele ANRE a menţionat etapele liberalizării pieţei energiei electrice şi gazelor naturale şi a apreciat că noua etapă de dereglementare pe piaţa gazelor naturale de la 1 octombrie nu va avea un impact mai mare de 2% pentru consumatorii industriali şi 1% pentru consumatorii casnici în preţul final, astfel că impactul pe întregul an 2013 va fi de 10% la consumatorii industriali şi de 9% la consumatorii casnici.
La gazele naturale procedura este cea a convergenţei preţurilor gazelor naturale din producţia internă şi gazelor naturale din import la acest moment raportul fiind de 1 la 2. Calendarul de liberalizare ar trebui să se încheie în decembrie 2014, dar dacă va exista încă o diferenţă semnificativă de preţ între gazele naturale din producţia internă şi cele din import poate fi prelungit cu un an până în 2015.


Articole înrudite