28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pentru nereguli în domeniul despăgubirilor RCA, amenzi de aproape un milion de lei aplicate de ASF
Pentru nereguli în domeniul despăgubirilor RCA, amenzi de aproape un milion de lei aplicate de ASF

În cadrul şedinţei Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (A.S.F.) desfăşurată în data de 13 ianuarie 2021, Sectorul Asigurări - Reasigurări (S.A.R.) a prezentat rezultatele activităţii de control permanent realizate la Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. şi la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A.. În urma acţiunilor de control, principala deficienţă identificată, în cazul ambelor societăţi, a fost plata cu întârziere a despăgubirilor aferente dosarelor de daună RCA.
În cazul City Insurance s-a mai constatat că societatea nu a formulat în scris oferte de depăgubire justificată în termenul prevăzut de lege şi nu a întocmit procese suplimentare de constatare în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare.
În ceea ce priveşte societatea Euroins s-a constatat, de asemenea, că nu a formulat în scris notificări cu privire la motivele pentru care nu a aprobat în totalitate/parţial pretenţiile de despăgubire în termenul prevăzut de lege şi nu a comunicat valoarea maximă de despăgubire în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare.
Ca urmare a aspectelor constatate, Consiliul A.S.F. a decis următoarele:
- Sancţionarea Societăţii de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A., conform prevederilor legale, cu amendă în valoare de 500.000 lei;
- Sancţionarea societăţii Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., conform prevederilor legale, cu amendă în valoare de 450.000 lei.
Totodată, în urma analizei cu privire la acţiunile de supraveghere a pieţei asigurărilor şi în concordanţă cu procesul de reorganizare şi eficientizare din cadrul A.S.F., Consiliul Autorităţii va lua în perioada următoare o serie de măsuri organizatorice şi administrative ce vor fi făcute publice la momentul punerii în aplicare a acestora, se arată într-un comunicat de presă al Autorităţii.


Articole înrudite