05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În România, oamenii apreciază în primul rând veniturile fixe şi posibilităţile de câştig pe termen scurt, iar peste 95% dintre angajaţi primesc bonusuri de performanţă anuale, în timp de aproximativ 50% primesc bonusuri lunare sau trimestriale, conform rezultatelor unui studiu Mercer realizat în 17 ţări de pe glob, se arată într-un comunicat Consulteam remis marţi Agerpres.
Potrivit documentului, angajaţii din România care decid să-şi dea demisia sunt mai puţini în prezent decât acum câţiva ani: 7-8 % în primul trimestru din 2012 faţă de 20% în 2009-2010.
Pe de altă parte, „intenţiile de a părăsi organizaţia în care activează nu s-au diminuat ci din contră, nivelul satisfacţiei şi motivării înregistrat până în acest moment este unul foarte scăzut, un mare impact avându-l situaţia economică şi volumul scăzut de oportunităţi de angajare, astfel încât ne putem aştepta la multe mişcări pe piaţa forţei de muncă în următoarele şase luni, în funcţie de evoluţia economiei”, apreciază cercetătorii.
Deşi cele mai multe oportunităţi de angajare sunt pentru posturile manageriale şi de specialişti, nivelul satisfacţiei este cel mai scăzut tot la nivel de management: mai mulţi senior manageri (55%) şi manageri (34%) se gândesc serios să îşi părăsească organizaţia, în comparaţie cu non-managerii (30%).
În opinia Oanei Datki, Country Manager al Consulteam, „această lipsă de angajament va costa mai mult ca sigur angajatorii în viitorul apropiat, ducând la o cifră de afaceri în creştere, absenteism ridicat, lipsa productivităţii şi investiţii inutile în forţa de muncă”.
La nivel global, din cei aproape 30.000 angajaţi care au luat parte la studiu, un procent semnificativ se gândesc serios să-şi dea demisia: de la o treime din cei intervievaţi în SUA (32%), Canada (36%), Marea Britanie (36%), Franţa (30%), Germania (33%) şi China (34%) până la mai mult de jumătate din cei din India (54%), Mexic (56%) şi Brazilia (56%).
„Atunci când un procent semnificativ al populaţiei active se gândeşte să-şi părăsească angajatorii, investiţia în oameni devine riscantă pentru că un alt angajator poate să culeagă roadele acelei investiţii, dacă angajatul se decide să plece. De aceea, angajatorii trebuie să-şi redirecţioneze investiţiile către cei mai valoroşi angajaţi”, susţine Oana Datki.
Prin identificarea acestor talente şi prin identificarea formelor de recompensare şi a programelor de management al talentului, angajatorii pot 'bate palma'cu angajaţii pentru îmbunătăţirea angajamentului acestora faţă de organizaţie, deci a performanţei instituţiei şi, implicit, a businessului.
Studiul Mercer oferă o imagine a angajamentului şi loialităţii angajaţilor faţa de organizaţia în cadrul căreia activează. Consulteam furnizează servicii de consultanţă în resurse umane, training şi recrutare şi selecţie. Este reprezentantul exclusiv al Mercer în România, precum şi al Tack International.


Articole înrudite