22 IUNIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Se pot depune cererile pentru plata subvenţiilor acordate crescătorilor de vaci
Se pot depune cererile pentru plata subvenţiilor acordate crescătorilor de vaci
Fermierii români pot depune cererile pentru obţinerea subvenţiilor acordate din bugetul naţional pentru specia bovină, până pe 28 octombrie 2013, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Astfel, în perioada menţionată se primesc cererile de solicitare a plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine pentru schemă decuplată de producţie în sectorul lapte şi pentru schemă decuplată de producţie în sectorul carne.
Potrivit APIA, pot beneficia de aceste scheme de plată, o singură dată pe an, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional.
Solicitanţii trebuie să depună o cerere de solicitare a primei aferentă fiecărei exploataţii cu cod ANSVSA la centrul local/judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, unde este înregistrată exploataţia. Cererea va fi însoţită de copia după actul de identitate, copia de pe paşaportul fiecărui animal pentru care se solicită primă/copie de pe documentele care atestă ieşirile din efectiv, după caz, pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne, copie de pe dovada de înregistrare a beneficiarilor în sistemul de administrare a cotelor de lapte precum şi a cantităţilor de lapte livrate şi/sau vândute direct în anul de cotă 2012 - 2013, în cazul solicitării primei în cadrul schemei decuplate de producţie în sectorul lapte.
Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal în baza documentelor notariale.
Prima pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte se acordă producătorilor agricoli care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: exploataţia de bovine să fie înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei, solicitantul să fie înregistrat în sistemul de administrare a cotei de lapte în anul de cotă 2012 - 2013, solicitantul să fi livrat şi/sau vândut direct o cantitate de minim 3 tone lapte în anul de cotă 2012 - 2013.
Prima pentru această schemă se acordă pe tona de lapte produs şi înregistrat la livrări şi/sau vânzări directe în Sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă 2012 - 2013.
Prima pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne se acordă producătorilor agricoli care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: deţin un efectiv minim de 3 capete bovine cu vârsta de minim 16 luni, la data de referinţă de 31 ianuarie 2013; exploataţia de bovine este înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data de referinţă 31 ianuarie 2013 şi la data solicitării primei.
Prima pentru această schemă se acordă pentru un efectiv de minim 3 capete bovine cu vârsta de minim 16 luni, la care se poate adăuga şi tineret bovin mascul şi/sau femele cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploataţie la data de referinţă.
Producătorii agricoli care solicită schemele de plăţi menţionate vor depune la centrul unde au înregistrată exploataţia, odată cu cererea de solicitare a primelor sau în termen de 30 de zile calendaristice de la data limită de depunere a cererilor, următoarele documente: adeverinţă emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu drept de liberă practică împuternicit, care atestă că bovinele existente în exploataţie la data depunerii cererii sunt cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, iar acţiunile prevăzute sunt efectuate la zi; adeverinţă prin care se recunoaşte statutul de crescător de bovine al solicitantului, eliberată de către o organizaţie a crescătorilor de bovine, legal constituită, cu reprezentativitate naţională sau de către o asociaţie a crescătorilor de bovine, legal constituită, afiliată la o organizaţie a crescătorilor de bovine cu reprezentativitate naţională.
Adeverinţa se eliberează gratuit, indiferent dacă solicitantul este membru sau nu al organizaţiei/asociaţiei respective.
Cuantumul primelor pentru anul 2013 se stabileşte de către MADR, după data de 1 martie 2014, în baza situaţiei centralizatoare întocmite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu efectivele de bovine şi cantităţile de lapte livrate  şi/sau vândute direct în anul de cotă 2012-2013 eligibile.
Potrivit APIA, orice cerere de solicitare a primelor pentru schemele de plăţi naţionale directe complementare poate fi retrasă în scris de către solicitant în orice moment, cu excepţia cazurilor în care Agenţia a notificat deja solicitantul asupra unor nereguli identificate în urma verificărilor administrative efectuate.


Articole înrudite