Dor de... România

De ceva timp se dă o luptă în interiorul fiinţelor noastre, a celor cărora ne pasă. Printre aceştia se află acele spirite rebele, visătoare, dar şi cei exacţi – profesori universitari ai facultăţilor tehnice, medici, ingineri. Acei tot felul de oameni care alcătuiesc vechiul model al copiilor, astăzi doar nişte indivizi „depăşiţi de vremuri” pentru care o societate tulburată rău de tot la mansarda decizională o consideră un rău bun de dispeţuit ce trebuie tocat, decimat, spulberat şi împrăştiat în cele patru zări ale lumii. La un moment dat am avut greşita impresie că purtătorii de condeie din cotidiene, moderatorii, analiştii politici şi toţi cei care alcătuiesc redacţiile televiziunilor au constituit formula „sinistrului” ce trebuie stârpit şi cu asta, basta – naţia ar fi curăţată plăcut puterii. În acest moment recunosc eroarea percepţiei mele din acele momente. De fapt, toţi aceia care constituiau modelele copilăriei noastre, toţi cei din rândul cărora se puteau extrage elite şi valori, împreună cu „tonomatele”, par să facă parte din strategia de curăţire a neamului. Este mai simplu să ai o gloată cât mai tâmpă, iubitoare de manele, cărora să le azvârli o pungă de mălai în campania electorală, după care să o mâni la cules căpşuni ca să trimită bani familiei care nu a avut bunul simţ să plece.
A devenit obositor să te uiţi la spitalele în care mor oameni cu zile pentru că nu au bani să îşi cumpere medicamentele necesare perioadei de spitalizare, să vezi cum mor bebeluşi pentru care răspunde o amărâtă de asistentă care oricum era depăşită de norma de lucru, să vezi învăţătoarea, care şi-a riscat viaţa, ignorată de autorităţile cărora li se cerea să fie respectate condiţiile unui stat de drept. Parcă nimic nu mai merge în ţara asta. Situaţia este la fel de bine relevată de străzile blocate din urbea noastră. E drept că la noi au fost blocate prin programul ISPA, dar pe lângă lucrările care parcă nu se mai termină, se adaugă nesimţirea participanţilor la trafic. Fetişoare cu IQ-ul redus îşi lasă Golful negru în centrul urbei, exact la intersecţia dintre artere principale, în ore de vârf. Poliţia îţi cere să prinzi proprietarul maşinii şi să îl reclami! După ce te calmezi la auzul unor asemenea grozăvii de răspunsuri devii îngăduitor – şi aşa au rămas puţini, nu mai au nici fonduri şi poate că maşina cu care trebuia să vină ei la intervenţii este alimentată din banii proprii. Nervi, frustrare şi ciudă! Asta este ceea ce simţi. Căci în conştiinţa colectivă păstrăm încă amintirea lui Creangă, Eminescu, Ciprian Porumbescu, Brâncuşi, Cuza. Þara noastră e una măreaţă, iar manelizarea şi ameţeala în care a căzut de la niscaiva etnobotanice e doar o fază din care sper că ne vom scutura pentru a străluci din nou, căci modelele trăiesc printre noi, trebuie doar să le vedem. Şi atunci ţara noastră va fi din nou măreaţă.
La mulţi ani, România! Ne e foarte dor de strălucirea ta...