Uraaaaa!!! Am câştigat în faţa Timişoarei. A fost un meci corect, nimeni nu mai poate spune nimic la faza asta, n-a mai fost off-side, n-au mai fost arbitri cumpăraţi. Noi, gălăţenii ne-am bucurat din plin, chiar şi vreo două ore-trei ore după meci, cu claxoane, cu marşuri pe străzi. Problema e alta: Oare noi, gălăţenii, nu ne putem aduna în număr atât de mare decât atunci când câştigă Oţelul? Oare chiar aşa, fotbalul e singura ocazie care ne poate aduna? Păcat, păcat, păcat. Ne putem bucura când echipa noastră de fotbal câştigă, plângem când pierde, numai că nu suntem în stare să ne adunăm cu mic, cu mare, să ieşim în stradă, nu neapărat în Modrogani pe la Bucureşti, nu neapărat pe la Bruxelles, doar în strada de lângă blocul în care trăim.
Toţi spun că fenomenul ăsta - fotbalul - e ca o bubă pe creierul românului. O să râdeţi, poate: nu-i chiar aşa, fotbalul, aşa cred eu, este ultimul mod de refulare al românului din clasa de jos, din cea mai de jos clasă, cea a omului care nu mai are nimic de pierdut în afară de banii ăia nenorociţi pe care îi dă la un ghişeu temporar (că aşa cred eu că vor fi casele de bilete la orice stadion, normal ar fi ca intrarea la fotbal să fie gratuită), a omului care s-a săturat să stea la televizor să vadă pe unii care dansează pentru alţii, să vadă cum nişte aşa-zise mame caută o noră, a babelor care îşi caută un moş cu care să moară liniştite da' cu care, până una-alta, să se mărite, a omului care s-a săturat să-l vadă pe Emil sau pe Traian sau chiar pe Mircea Badea. OMUL S-A SÃTURAT de făcături. Deci, cu riscul de a lua un bilet la fotbal chiar şi de la bişniţari, românul se duce la meci şi acolo uită şi de întreţinere şi de factura la energia electrică şi de faptul că după meci îl va întreba nevasta câte beri a băut... şi se duce la meci, doar ca să fie alături de echipa favorită, alături de băieţii ăia minunaţi care i-au demonstrat lu' nenea Iancu că fotbalul nu e o bubă pe creier, că fotbalul nu se rezumă doar la banii din portofelul sau din contul lui, că arbitrii nu pot fi cumpăraţi atunci când vor muşchii patronilor vreunei echipe de fotbal şi că ”vrei, nu vrei, nenea Iancule, suntem campioni!!!”. Ce bine ar fi să fim campioni şi la altele nene Iancule, numai că, deocamdată, noi ăştia, moldovenii, V-AM CAFTIT URÂT pe voi. Asta e, ghinion de neşansă, cum se spune. Da' să nu fii supărat nene Iancule, ne mai jucăm cu voi şi la anu', şi tot fără supărare să fie, că mata ştii cum e vorba moldoveanului: ”cin' se supără, îi tăiem nasu'!”. Până una, alta, noi, moldovenii, ne căutăm de bube-n cap şi aşteptăm sfârşitul sfârşitului, momentul în care o să-ţi transmitem nene Iancule ”Multe salutări de la Campioana României, Oţelul Galaţi. Dea Domnu' să ne vezi şi pe San Siro, New Camp, Santiago Bernabeau sau Maracana. Multă sănătate şi... nu te mai oftica atât!”.
