De ceva vreme atenţia publică este prinsă de mazilirea în stil mafiot a lui Geoană. „Bunicuţa” Iliescu a ajuns la spital în urma acestui scandal, supărat leoarcă de situaţia în care a ajuns partidul – să îşi spele rufele atât de murdare tocmai în centrul pieţei publice!
L-o fi blagoslovit Bunicuţa pe Geoană cu apelativul care s-a prins de el ca o etichetă îndărătnică, însă acum se pune întrebarea: cine e prostănacul în scandalul divorţului PSD de Geoană, mazilitul sau mazilitorii? Iar la nivel naţional unde se află mazilitorii reali şi care ar fi prostănacii? Că Geoană este cam mitoman şi că de multe ori a avut avarii de imagine şi de strategie este un fapt indubitabil. Însă Geoană nu a pierdut singur alegerile şi nici nu şi-a dat singur cu stângul în dreptul. Cel mai mare partid de pe scena politică românească de-a lungul multor ani, PSD l-a ales pe Geoană să îl reprezinte în confruntarea cu Băsescu. Evident, un politician atât de abil, care a bătut toată opoziţia de câte ori a avut ocazia, l-a nimicit în seara de dinaintea alegerilor pe şovăielnicul Geoană. Pentru acea seară fatală îl mazilesc în prezent foştii lui colegi.
Opoziţia se concentrează pe canibalizare, fără ca măcar să mai mimeze insuflarea speranţelor iluzorii electoratului. Preocuparea pentru ocuparea scaunelor primează. Puterea scade în intenţia de vot a candidaţilor pe fondul numeroaselor decizii care lovesc în marea masă a cetăţenilor. Oamenii văd şi la opoziţie lovituri sub centură; susţinerea unor candidaţi dubioşi, vindicativi, cu trecut tenebros; văd că membrii opoziţiei nu reuşesc să se coalizeze pentru a forma cu adevărat o unitate indestructibilă. Lehamitea este cea care îi cuprinde pe români, chiar dacă urmăresc ştirile pentru a şti încotro se îndreaptă vieţile lor. Puterea şi opoziţia pierd concomitent. Astfel, cresc ciupercuţele politice răsărite printre cei trei coloşi care şi-au demonstrat limitările, iar acestea vor lua voturile celor nemulţumiţi şi care pot fi manipulaţi.
Din tot acest scandal, îmi răzbate firavă ştiruţa unui răspuns oferit de preşedintele Băsescu jurnaliştilor economici străini: România va avea în 2030 trenuri rapide cu care românii vor ajunge de pe plaiurile mioritice pe cele ale lui Voltaire, şi mai departe prin Europa; va fi exportator de alimente; românii care acum primesc dispreţul europenilor vor reveni acasă, iar populaţia va avea 16 milioane de locuitori. Înainte de '89 eram foarte aproape de a atinge cifra de 23 de milioane de locuitori. Parte dintre conaţionali şi-au pus bocceaua în spinare şi au plecat. Cu revenirea la matcă a acestora, actualul preşedinte ne vede în mai puţin de douăzeci de ani 16 milioane.
Adoptarea legii care va lăsa autorităţile să ucidă câinii este doar un mic exerciţiu din mai marele gest de restrângere a numărului românilor. Bugetul de stat nu alocă fonduri raportate la actualele venituri, desigur, sănătăţii, educaţiei, asistenţei sociale. În acelaşi timp preţurile cresc, iar veniturile marii mase a românilor scad. Depresiile şi bolile devin prezenţă cotidiană pentru tot mai mulţi români. Natalitatea a fost şi ea descurajată, iar în cele mai multe familii de români copii se reduc la unul.
Evident, vom fi din ce în ce mai puţini... Căci mazilitorii neamului ne văd pe noi cobaii lor, pe care îi dispreţuiesc. Deci nu se mai deranjează nici măcar să ne mai mintă frumos pentru a obţine ciolanul.