Aşa ne-au lăsat strămoşii noştri o zicală, adică să ne păstrăm o minte sănătoasă într-un corp sănătos. Şi noi, noi, ce facem, mergem la meciuri de fotbal, la meciuri de handbal, la meciuri de volei, la campionate de şah ş.a.m.d., dar sport nu facem neam! Mă uitam şi eu ca prostu' la omuleţii ăia care, poate (şi eu printre ei), fără să-şi fi achitat întreţinerea la bloc, fără să aibă bani de-o mămăligă, şi-au părăsit poate nevestele şi copiii şi, fără a ţine cont nici măcar de ploaia aia care părea că vrea să împiedice meciul s-au dus totuşi la stadion, doar ca să fie alături de echipa lor de suflet. Numai că după meci, mai ales dacă ai mai şi umblat prin ploaie şi ai mai dat şi oleacă de „leuţi” pe bilet, dacă te mai duci şi cu colegul din dreapta sau din stânga la fo' bere, ajungi acasă şi te ia „fimeia” în gheare: „iar aţi câştigat, măi?”, şi îţi mai piere oleacă din entuziasm, oricum dormi bine, fericit, măcar o noapte. Oricum, cu un zâmbet larg pe faţă, spui senin: „i-am ciuruit!”. Da' mâine ştii că trebuie să te duci din nou la muncă, mâine ştii că trebuie să produci ceva ca să ai ce pune pe masa copiilor tăi, mâine e din nou, şi din nou, o nouă zi, dar asta nu mai contează, a câştigat Oţelul!!! Acu', lăsând la o parte orice glumă (da' eu n-am glumit!), cei care ţin frâiele oraşului ăsta ar trebui să se mai gândească şi la faptul că nu poţi face primăvară cu o floare, că nu avem nevoie numai de o victorie a Oţelului pentru a simţi că suntem cineva în Românica, mai avem multe, multe, multe alte talente, mulţi alţi potenţiali campioni, la multe alte sporturi, şi cred eu, mai ales că medalii au apărut deja în contul Galaţiului, numai că nu le conştientizează nimeni, deci, cred eu că cineva ar trebui să mai gândească oleacă. Nu spune nimeni că sunt bani şi nu sunt investiţi unde trebuie, nu spune nimeni că cineva nu-şi face treaba, numai că nu avem nici pepinieră pentru înotători, nici rugbişti, nici, nici, nici! Am văzut cu toţii că pe unde s-a putut, pe unde s-a vrut sau de unde le-au mai rămas şi lor niscaiva fărâmiţe, conducătorii unor sate sau a unor oraşe au găsit bănuţi de pe la UE sau de pe la sponsorii locali şi au făcut terenuri de sport, chiar săli de sport, uneori chiar în locuri unde nu aveau ce copii să practice vreun sport, doar pentru a-şi băga „guşaţii” neşte euroi prin buzunare, numai că asta nu înseamnă nicidecum „Mens sana in corpore sano” ci, în cel mai bun caz, „mens sana in corpore barosano” sau în vila barosană, sau în conturi barosane. Mai vorbim cumva şi de atletism, de cluburile de arte marţiale, de toţi acei părinţi care vor să-şi direcţioneze copiii către sport dar nu au banii necesari? Nu cred că mai e cazul, ştim cu toţii cum stăm la capitolul „sport pentru toţi” în Galaţi. Mens sana...
