Joaca asta de-a „uite sediul, nu e sediul” începe să devină enervantă pentru gălăţeni, şi aşa supăraţi de incapacitatea vădită a autorităţilor de a rezolva probleme banale ale oraşului, cum ar fi furtul capacelor de canalizări sau plombările de doi lei făcute pe bani publici. Ca de obicei, am reuşit performanţa de a ajunge din nou recordmani la nivel naţional, fiind în prezent singurul oraş mare din România în care Primăria nu are un sediu propriu. De ani de zile aleşii locali tot discută şi se contrazic pe marginea oportunităţii de a se construi un nou sediu pentru Primărie, fiind preferată de unii şi varianta mutării municipalităţii într-o clădire mai spaţioasă, gen fostul sediul al CFR. Problema noastră, a românilor, este că vorbim mult şi facem foarte puţin, iar când ne apucăm de treabă, facem şi prost. Miza acestei tărăgănări sunt comisioanele grase pe care unii sau alţii încearcă să şi le tragă pentru ca oricare din proiectele aflate în discuţie să fie puse în practică. Aşa s-a întâmplat şi când cei de la Carrefour au vrut să construiască hipermarketul la Galaţi, iar acum brăilenii sunt cei care beneficiază de câteva milioane de euro anual la bugetul local numai din concesiune şi celelalte taxe. Ăsta este preţul prostiei şi al îngâmfării, de care nu ştiu, sincer, când şi cum vom reuşi să scăpăm. Preţul real îl plătesc lună de lună gălăţenii, care achită din propriile buzunare câte 10.000 de euro în contul chiriei plătite noului proprietar al clădirii unde funcţionează Primăria. Noul primar merge pe varianta construcţiei unui nou sediu, dar nu se ştie când vor începe lucrările la clădire. Nu se cunoaşte nici măcar locul unde ar trebuie să se realizeze imobilul, în condiţiile în care Primăria riscă să ajungă în stradă peste câteva zile pentru că i-a expirat contractul de închiriere.
Nu am fost niciodată un fan al actualului sediu unde funcţionează municipalitatea, dar cred că, din punct de vedere al costurilor, era de preferat să dăm 4,5 milioane de euro, decât să plătim chirie de zeci de mii de lei pe lună, care înseamnă până acum aproape jumătate de milion de euro. Noi ne comportăm însă ca şeicii din Arabia Saudită, discutând de construcţia unui nou sediu, care pe hârtie ajunge la 10 milioane de euro, ceea ce înseamnă că în realitate va costa cel puţin 12 sau 14 milioane de euro. Cine are de suferit? Evident, gălăţenii, că nu o să sufere doar aleşii locali sau cei agăţaţi politic în administraţie. Preferăm să plătim 10.000 de euro pe chirie, când cu aceşti bani puteam să revigorăm echipa de handbal, în condiţiile în care jucătoarele nu şi-au mai luat banii din decembrie, ca să nu mai vorbesc de echipa de volei, odinioară participantă în Liga Campionilor, şi care acum se zbate în liga secundă. Ceea ce ne omoară pe noi este pasivitatea, lipsa unei reacţii, ce înseamnă practic incompetenţă, pentru că întotdeauna este de preferat o decizie, bună sau rea, în locul niciuneia.
