Ne trezim adesea exclamând „În ce lume trăim?!”. Şi pe bună dreptate... Aproape că nu e zi în care să nu auzim/ vedem/ citim/ trăim lucruri care frizează bunul simţ/ ridicolul/ normalitatea. Nu cred că societatea noastră a fost mai agresivă, mai îndobitocită şi perversă ca în zilele noastre. Ce urmează? Nu pot să estimez, dar... îmi amintesc de bunicii mei, care, de fiecare dată când auzeau sau vedeau ceva ieşit din normalitate, aveau o vorbă: „Vine sfârşitul lumii...”. Da, lumea lor s-a sfârşit odată cu ei, care încă mai aveau bun simţ, care ştiau ce înseamnă respectul şi care îşi cunoşteau bine limitele, neavând pretenţia de a fi ceea ce nu sunt. Au venit alte vremuri, cu alţi oameni, cu alte mentalităţi... Dar se pare că a venit şi sfârşitul lumii lor. Chiar aşa... ce urmează?!
Dacă privim în jurul nostru şi observăm cu adevărat ceea ce se petrece în lumea care ne înconjoară, semnele sunt prevestitoare de vremuri urâte. Nu mai există respect, bună-cuviinţă, onestitate, modestie... Există doar goana după avere şi orgoliul. Nu ştiu... poate aşa a fost dintotdeauna şi nu am văzut eu... dar mă îndoiesc. E drept că întâlneam adesea cazuri care frizau bunul simţ, dar atunci mi se păreau izolate, pe când acum parcă numai din astea văd.
Uite un exemplu: cunoaşte toată lumea cazut Emiliei Iucinu, ibovnica lui Dumitru Tinu, boss-ul de la ziarul „Adevărul” mort într-un accident. Cred că au rulat, pe toate posturile TV, mii de ore de talk-show-uri pe tema morţii suspecte a lui Tinu şi a paternităţii fiului Emiliei Iucinu. Din tot ceea ce s-a discutat în emisiunile pe care le-am văzut eu de-a lungul anilor am înţeles câteva lucruri elementare şi evidente: femeia aia şi-a iubit copilul mai mult decât s-a iubit pe ea. A făcut un copil cu un om căsătorit pentru că ea personal şi-a dorit să fie mamă. Şi-a asumat acest statut, de mamă singură, iar la moartea lui Dumitru Tinu s-a luptat ca o leoaică pentru ca fiul ei să obţină ceea ce tatăl lui nu i-a oferit în timpul vieţii: un nume şi o moştenire. Femeia asta a dat dovadă de o tenacitate care i-a atras antipatii, reproşuri, chiar ură pe alocuri. Dar nu s-a lăsat: copilul ei a căpătat numele tatălui său şi partea de avere, a făcut o şcoală bună şi a intrat în „lumea bună”. Iată, însă, că băiatul ei s-a căsătorit, are un copil, îl aşteaptă pe al doilea... iar nora sa îi face zile fripte iar băiatul îi ţine partea soţiei. Nimeni nu ştie ce e în sufletul acestor femei, nimeni nu ştie tot ce e în casa acestor oameni... dar fiţi fără grijă, rufele deja se spală în public, pe Facebook (acolo unde mama îndurerată şi-a dezvăluit frustrările) şi la TV (acolo unde s-a desfăşurat o bună parte din viaţa tânărului Andrei şi a mamei sale după evenimentul tragic în care şi-a pierdut viaţa celebrul ziarist). Cu riscul de a fi blamată, nu pot să nu mă abţin în a spune că doamna Iucinu şi fiul ei culeg acum ce-au semănat. Şi câţi ca ei...
Am mai spus-o şi nu mă feresc să o repet: reţelele de socializare sunt oglinda societăţii în care trăim. Acolo ne arătăm prostia, frustrarea, mândria, orgoliul, averea, puterea... Facebook-ul, de exemplu, a scos la suprafaţă cam toate defectele oamenilor şi toată răutatea din ei. Trebuie doar să fii suficient de abil şi să observi aceste lucruri. Acolo ai să vezi medici frustraţi şi plini de invidie, profesori agramaţi dar foarte orgolioşi, politicieni inculţi dar mieroşi până la a deveni libidinoşi... Nu sunt de acord că Facebook-ul nu reflectă corect realitatea. Ba chiar cred că o reflectă impecabil, doar că trebuie să citeşti printre rânduri. Acolo vei găsi esenţa societăţii noastre: prostia, mândria, goana după notorietate... Dacă asta e lumea în care trăim, nu e de bine.
