08 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
40 de gălăţeni interesaţi de condiţiile de după gratii
40 de gălăţeni interesaţi de condiţiile de după gratii

Porţile Penitenciarului Galaţi s-au deschis joi pentru cei care erau curioşi să cunoască aspecte ale vieţii de după gratii, o parte doar, deoarece la acţiunea Ziua Porţilor Deschise la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi nu s-a putut intra în toate zonele. S-au putut vizita camera de videoconferinţă, printre puţinele din ţară, standul special amenajat cu obiecte decorative confecţionate de persoanele condamnate, sectorul de acordare a drepturilor la pachet şi vizite, camera de acordare a dreptului la vizită intimă, Capela penitenciarului, Centrul de servicii integrate dar şi standul special amenajat în interiorul foişorului, cu expoziţie de uniforme din trecutul sistemului penitenciar, precum şi standul special amenajat cu echipament specific al echipei operative speciale a Penitenciarului Galaţi.
„Prezentăm reconstituiri ale uniformelor lucrătorilor din penitenciare din perioada 1857 până în anul 2002. Construcţia penitenciarului Galaţi a început în anul 1893, când Primăria Galaţi a cedat un teren pentru asta. În 1857 s-a finalizat construcţia Penitenciarului“, a spus sinsp. Simona Costache. Au fost prezentate şi echipamente specifice din dotarea lucrătorilor penitenciarelor. A urmat apoi camera de audiere prin videoconferinţă.
„Aceasta a fost înfiinţată în luna mai a anului 2015, nu o au încă toate penitenciarele, doar câteva au acest proiect finalizat, printre acestea numărându-se şi Galaţiul. Se foloseşte pentru audierea deţinuţilor prin videoconferinţă,  audiere ce poate fi realizată de instanţă sau de către autoritatea naţională a penitenciarelor”, a mai precizat Simona Costache.
În capela Penitenciarului Galaţi se află şi câteva icoane vechi de peste 100 de ani. „Pot spune că sunt obiecte de patrimoniu de la fosta capelă a penitenciarului. Se face legătura între vechi şi nou. Le vom duce şi în noua capelă a penitenciarului, când se va face”, a precizat preotul Ioniţă Obreja, aflat în ultima zi de lucru la Penitenciarul Galaţi, unde îşi va continua activitatea apoi ca voluntar. Au urmat atelierele unde deţinuţii îşi găsesc o nouă sursă de ocupaţie. Unii, de exemplu, realizat păpuşi pentru Teatrul de Păpuşi. „Poate când ne vom elibera vom merge şi la teatru şi vom vedea păpuşile noastre”, a spus unul dintre deţinuţi.
Conducerea Penitenciarului ia în calcul ca în viitor să aibă propriul teatru de păpuşi.
Au fost circa 40 de vizitatori, majoritatea din ONG-uri. Toţi sunt impresionaţi de condiţiile de acolo, nimănui nu îi place după gratii. Mai ales avocaţilor, deţinuţii li se plâng de ploşniţe şi supraaglomerare. Poate de aceea unii au şi câştigat la CEDO despăgubiri, avocata Domnica Toader spunând de un caz în care un deţinut a câştigat peste 5.000 euro deoarece a demonstrat că s-a îmbolnăvit în penitenciar. Vestea bună e că, de luni, toţi cei 760 de  deţinuţi ai Penitenciarului Galaţi vor primi saltele noi, care tocmai erau recepţionate.


Articole înrudite