17 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A vrut să se omoare de 15 ori în faţa copiilor
A vrut să se omoare de 15 ori în faţa copiilor
Caz şocant la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Cadrele medicale au trebuit să îi acorde asistenţă medicale unui bărbat în vârstă de 49 de ani, din Rădeşti, care a ajuns la Spitalul de Urgenţă după ce a băut furadan în scop de suicid. După ce bărbatului i s-a acordat asistenţa necesară, astfel încât viaţa să nu îi mai fie pusă în pericol, s-au aflat detalii cel puţin năucitoare despre acest caz. Din spusele rudelor a reieşit că bărbatul e la nu mai puţin de a 15-a tentativă la suicid. Omul, pe numele mic Stirică, a epuizat aproape toate modalităţile de a-şi curma viaţa, excepţie poate aruncarea de la înălţime. A băut otravă, mai precis furadan, de trei ori, şi-a tăiat venele sau s-a tăiat în alte părţi ale corpului şi chiar a încercat să se spânzure. De fiecare dată a fost oprit la timp şi asta deoarece bărbatul mai are o manie, pe lângă încercările de a-şi curma viaţa. De fiecare dată când vrea să se omoare are grijă să o facă în faţa unuia dintre copiii săi. „Este îngrijorătoare nu doar tendinţa bărbatului de a-şi pune capăt zilelor de atâtea ori, 15 la număr, prin toate mijloacele posibile, inclusiv cu furadan de trei ori, dar şi faptul că face aceste fapte în faţa propriilor copii, trei la număr. Ultima oară când a încercat să se omoare tăindu-şi venele, a făcut asta în faţa copilului de 12 ani, iar la ultima încercare, de a se otrăvi cu furadan, la fel, de faţă era unul dintre cei trei copii. Evident că un număr atât de mare de tentative de suicid arată clar faptul că bărbatul are nevoie de tratament din sfera specialităţilor psihiatrice, dar în prima fază, stabilizarea după tentativele de suicid, ne revine nouă, la Spitalul de Urgenţă, rolul de a-i salva viaţa”, a declarat dr. Nicolae Bacalbaşa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi. Bărbatul a fost transferat din secţia Reanimare a Spitalului pe una dintre secţiile medicale ale acestuia. Omul, care părea acum stabil, nu a vrut deloc să explice de ce tot încearcă în mod repetat să se omoare şi, mai ales, de ce o face în faţa propriilor copii, care sunt evident afectaţi de aceste fapte.

Articole înrudite