25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: A fost inaugurat noul Ambulatoriu al Spitalului de Psihiatrie Galaţi
FOTO: A fost inaugurat noul Ambulatoriu al Spitalului de Psihiatrie Galaţi

Noul Ambulatoriu de specialitate din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” a fost inaugurat astăzi, joi, 08 iunie 2023.

Investiţia a fost realizată cu fonduri europene. „Sănătatea este esenţială, iar această nouă investiţie va contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de evaluare, tratare şi reabilitarea psihosocială a oamenilor cu nevoi speciale. Avem deja în diferite stadii 19 proiecte cu finanţare europeană pentru cele trei spitale aflate în subordinea Primăriei, 18 milioane de euro fiind deja investiţi în sănătate în ultimii ani la Galaţi”, a declarat edilul Ionuţ Pucheanu.

Proiectul „Reabilitarea, extinderea şi dotarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Psihiatrie «Elisabeta Doamna» Galaţi” a vizat construirea unui corp nou de clădire şi lucrări de consolidare şi modernizare la corpul existent. Principalele lucrări au avut astfel în vedere construirea unei clădiri cu parter şi etaj, realizarea reţelei de canalizare, a instalaţiilor electrice, sanitare şi termice, instalaţii de hidranţi, lift, trotuare etc. Corpul nou are la parter 53 de încăperi, iar la etaj alte 24 de încăperi (cabinete, laboratoare, săli de terapie, săli de tratament, săli de aşteptare, depozite, vestiare etc.).

La corpul existent, lucrările principale au vizat: consolidarea fundaţiei cu beton armat, armarea pereţilor, refacerea acoperişului şi pardoselilor, refacerea reţelei de apă şi canalizare, înlocuirea instalaţiei electrice etc. În cadrul aceluiaşi proiect s-au făcut şi dotări cu aparatură medicală, electronică şi mobilier. Astfel, a fost achiziţionat un aparat Roentgen digital pentru scopie şi grafie, computer tomograf, ecograf, set trusă de oxigen şi trusă intubaţie. Valoarea totală a contractului de finanţare este de 16.562.366,75 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă reprezintă 10.690.880,32 lei.

! Anual, la Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galaţi sunt trataţi peste 12.000 de pacienţi în regim de spitalizare şi peste 15.000 de consultaţii sunt acordate în ambulatoriu pentru pacienţi din judeţul Galaţi, dar şi judeţele limitrofe Brăila, Tulcea şi Vrancea.

Imagini de la evenimentul de inaugurare, disponibile mai jos!

  • Galerie Foto:

Articole înrudite