05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galați: Accident mortal în județ, mamă și fiică implicate; femeia a murit
Galați: Accident mortal în județ, mamă și fiică implicate; femeia a murit

UPDATE: "La data de 10 iunie 2023, la ora 10.56, Poliția Galați a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că pe DJ 240, în interiorul localității Negrilești, din județul Galați, a avut loc un accident rutier.
Din verificările preliminare efectuate la fața locului, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au stabilit faptul că o femeie, cu vârsta de 42 de ani, din municipiul Focșani, județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 240, în interiorul comunei Negrilești, având direcția de deplasare dinspre localitatea Țigănești către Ghidigeni, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, precum și din motive necunoscute la acest moment, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a rulat circa 200 de metri, după care a intrat în impact cu portiera lateral stânga față cu un stâlp de electricitate, aflat pe marginea străzii.
În urma impactului, femeia de 42 de ani a rămas încarcerată, fiind grav rănită și în stare de inconștiență. Pe bancheta din dreapta spate se afla fiica conducătoarei auto, o minoră cu vârsta de 14 ani, care a suferit leziuni ușoare.
Au intervenit echipele de descarcerare de la I.S.U. Galați care au extras persoana din autoturism și imediat a fost preluată de echipajele S.M.U.R.D. care au efectuat manevrele de resuscitare conform protocolului medical, însă fără niciun rezultat. Din păcate, a fost constatat decesul conducătoarei auto.
Minora a fost preluată de elicopterul S.M.U.R.D. Galați și a fost transportată la Spitalul de Urgență pentru Copii "Sfântul Ioan" Galați pentru investigații medicale de specialitate.
În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările vor stabili împrejurările în care s-a produs acest tragic accident rutier", potrivit IPJ Galați.

***

Salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Tecuci au intervenit în această dimineață la un accident rutier, produs pe raza localității Slobozia Blăneasa, comuna Negrilești. În urma accidentului rutier au rezultat 2 victime, șoferița, în vârstă de 42 de ani, în stop cardio respirator, încarcerată, și fiica acesteia, în vârstă de 14 ani, cu politraumatisme. Șoferița a fost descarcerată și s-au aplicat manevre de resuscitare. În sprijin a fost chemat și elicopterul SMURD de la Galați. Din păcate, femeia nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul. Fiica acesteia a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la Spitalul de Pediatrie Galați. *sursa foto: Facebook

Vom reveni!


Articole înrudite