Cu o alcoolemie de 2 la mie, un şofer de TIR din Republica Belarus a făcut, noaptea trecută, victime şi a creat panică pe străzile municipiului Galaţi. Şoferul a lovit iniţial doi biciclişti şi, ştiindu-se şi beat, a fugit în trombă de la locul accidentului deşi tirul pe care îl conducea era full , încărcat cu trei tractoare care urmau a fi predate în Galaţi la o firmă, pentru o expoziţie. Periplul şoferului nu s-a oprit aici. A lovit o maşină În trafic punând în pericol viaţa celor doi pasageri apoi, când s-a văzut încolţit de echipajele poliţiei Rutiere, a dat cu spatele şi a lovit maşina de poliţie, dar nu a rănit pe nimeni. Mai apoi, când a fost prins, a lovit peste mână poliţistul care deschisese uşa tirului. După ce a fost prins, a fost transportat alături de cei doi biciclişti şi un polişist, la Unitatea de Primiri Urgenţă a Spitalului Judeţean Galaţi. ”Şoferul din Belarus care a fost adus la noi după ce s-a întâmplat în oraş şi-a dat acceptul de recoltare a alcoolemiei, avea 2 la mie. Cei doi biciclişti loviţi de autovehiculul condus de acesta au fost investigaţi, dar nu aveau decât escoriaţii şi contuzii, la fel şi poliţistul care a fost lovit în momentul reţinerii. Nu au necesitat internarea“, a precizat dr. Angel Trifan, medic şef UPU SMURD Spitalul de Urgenţă Galaţi. Adus la audieri, la Parchet, de către poliţiltii de la Rutieră, bărbatul a avut nevoie de translator. ”A spus că regretă, s-a speriat după ce a lovit cu remorca biciclistii, a văut cum au căzut dar s-au ridicat. I-a fost frică de poliţie. A băut cam jumătate de litru de votcă. Regretă ce a făcut, de frică a făcut , spune el . Aducea la Galaţi trei tractoare “, a povestit Nefdodie Ivanof, transator limba rusă care l-a însoţit pe şofer la audieri. Siarhei Brutski, 30 de ani, şoferul de tir din Republia Belarus a fost reţinut 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. Este acuzat de patru capete de tentativă la omor calificat.
”S-a deschis un dosar de cercetare împotriva inculpatului Brutski Stsiampkouski Siarhei, un cetăţean de origine bielarusă, care este cercetat la acest moment sub aspectul sîvârşirii a patru infracţiuni de tentativă la omor calificat, două infracţiuni de ultraj, o infracţiune de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi o infracţiune de părăsirea locului accidentului. Nu ştie niciun cuvânt în limba română, a fost nevoie de translator. Acesta a stat în permanenţă lângă inculpat. A recunoscut că a consumat o jumătate de litru de votcă, după care a urcat la volanul autocamionului, a precizat că avea o stare de nemulţumire şi de furie foarte mare, cauzată de o situaţie de la locul de muncă, în momentul în care nu doreşte să dea răspunsul se opreşte şi nu mai spune nimic. Da, a recunoscut faptul că a consumat băuturi alcoolice, a recunoscut că a încercat să scape în orice modalitate de urmărirea poliţiei, de cetăţenii care au încercat să îl oprească văzând modul în care circula pe străzile din Galaţi. Este consţient de faptul că a săvârşit iunfracţiuni garve, dar nu are nicio altă justificare. Ştia că a lovit bicicliştii, ştia că a lovit şi persoanele din autoturismul care se afla în faţa sa pe carosabil, pe care a încercat să îi lovească de mai multe ori”, a precizat procurorul Liliana Istrate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. Bărbatul a fost dus în faţa magistraţilor, procurorii cerând arestarea preventivă a acestuia.
Pentru prinderea şoferului beat au intervenit poliţiştii din cadrul a trei secţii de poliţie
”Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U 112 cu privire la faptul că pe strada Ana Ipătescu din municipiul Galaţi un autotren, înmatriculat în Belarus, a acroşat un autoturism şi doi biciclişti, după care şi-a continuat deplasarea, părăsind locul accidentului. În urma sesizării, echipajele de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Galaţi precum şi poliţişti din cadrul Secţiilor 5, 1 şi 4 au încercat blocarea în trafic a autotrenului. Conducătorul auto a ingnorat semnalele acustice şi luminoase şi a continuat deplasarea.Pe traseul parcurs, autotrenul a mai acroşat un autoturism ce se afla în mişcare, încercând să-l scoată de pe carosabil. În timpul urmăririi, conducătorul autovehiculului a oprit de două ori la vederea autospecialelor de poliţie, după care a pornit în trombă.Urmărirea a continuat pe bulevardul G. Coşbuc, conducătorul auto a trecut pe culoarea roşie a semaforului electric, punând în pericol siguranţa poliţiştilor şi a celorlalţi participanţi la trafic. Pe strada Prundului, autotrenul a fost oprit, conducătorul auto, un cetăţean belarus în vârstă de 29 ani, a fost condus la Spitalul Judeţean Galaţi unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi pentru tentativă la săvârşirea infracţiunilor de omor şi omor calificat, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului. Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventiv “, a declarat ag. Pp. Crina Dargu, IPJ Galaţi.
Magistraţii Tribunalului Galaţi au decis, duminică seară, să emită un mandat de arestare preventivă pe numele şoferului din Belarus care a creat panică în oraş noaptea trecuta. Bărbatul a fost arestat preventiv şi este acuzat de patru tentative la omor calificat, conducere sub influenţa alcoolului, ultraj şi părăsirea locului accidentului.