Scandal, în duminica Floriilor, la Spitalul de Urgenţă Galaţi, în Unitatea de Primiri Urgenţă. Un bărbat, în vârstă de 70 de ani, a fost adus după ce a fost găsit căzut pe stradă, beat. Numai că la scurtă vreme de la sosirea în spital, bărbatul a început să devină violent şi, în plus faţă de înjurături, a mai şi lovit un cadru medical. ,,În cursul dimineţii a fost adus un pacient de peste 70 de ani, sub influenţa băuturilor alcoolice, găsit în stradă de către Serviciul de Ambulanţă. În momentul în care i se lua o glicemie, pacientul a devenit violent, lovind una dintre colegele noastre asistente în faţă şi provocându-i o escoriaţie, nu mai spun de trauma psihică. La astfel de situaţii suntem expuşi în fiecare zi. Ţin să precizez că la apelul nostru, o echipă de la jandarmi a venit imediat şi pentru asta le mulţumim. Pacientul este în continuare recalcitrant”, a declarta dr. Angel Trifan, medic şef UPU Spitalul de Urgenţă Galaţi. Au fost chemaţi jandarmii deoarece altfel bărbatul beat şi violent nici măcar nu putea fi cum trebuie investigat şi tratat. A continuat însă să înjure.
”Jandarmii gălăţeni au fost solicitaţi să intervină la Spitalul de Urgenţă pentru aplanarea unui conflict. La Secţia de Primiri Urgenţe s-a prezentat un bărbat care avea urme de leziuni la nivelul ochiului. În timp ce personalul medical îi acorda îngrijiri medicale a fost agresat şi i s-au adresat injurii şi expresii jignitoare, motiv pentru care colegii mei au fost nevoiţi să îl sancţioneze contravenţional”, a declarat sublocotenent Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Galaţi. Când se va trezi din beţie, scandalagiul violent va afla că a fost amendat cu 1.000 de lei de jandarmi şi a primit şi un avertisment, dar riscă ca şi poliţiştii să îi facă dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.