27 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
UNITER 2015 repune teatrul gălăţean pe harta instituţiilor de cultură veritabile din România
UNITER 2015 repune teatrul gălăţean pe harta instituţiilor de cultură veritabile din România

Cel mai bun scenograf al Galei UNITER din acest an este Andrada Chiriac, pentru scenografia spectacolului „Cerere în căsătorie”, piesă pusă în scenă la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi, de către renumitul regizor bucureştean Felix Alexa. Pentru Teatrul “Fani Tardini” acesta este spectacolul-eveniment aşteptat de tânăra trupă de actori gălăţeni pentru  a se face remarcată ca o echipă bine închegată şi profesionistă. De altfel, producţia lui Felix Alexa, adaptată după o piesă a lui A.P. Cehov, a "reîntors", dacă se poate spune şi aşa, toate privirile lumii teatrale din România către Galaţi. Chiar dacă doar pentru această piesă! 

La nivelul anului trecut, spectacolul a fost multiplu premiat, din distribuţie făcând parte actorii, poate, cei mai expresivi în acest moment, de pe scena gălăţeană: Lucian Pînzaru, Petronela Buda şi Cristian Gheorghe. 

Andrada Chiriac a concurat pe podiumul de la UNITER, la categoria sa, cu alte două scenografe cu recunoaştere naţională: Adriana Grand - pentru scenografia spectacolului „Mobilă şi durere” (a Centrului Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti) şi Iuliana Vîlsan - pentru scenografia spectacolului „Omul cel bun din Seciuan” (de la Teatrul Bulandra Bucureşti). De altfel, Adriana Grand a şi câştigat, tot la UNITER, premiul pentru cea mai bună scenografie a anului 2014.


Articole înrudite