Magistraţii au decis ca doi dintre cei trei agresori ai tânărului ucis la Beresti, unul în vârstă de 18 ani şi altul de 21 ani să fie arestaţi preventiv. Al treilea atacator în vârstă de 18 ani, este sub control judiciar 60 zile pentru că ar fi participat la bătaie dar nu ar fi dat lovituri mortale.
"La data de 09.06.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în concurs, constând în aceea că în noaptea de 07/08.06.2025, în timp ce se aflau în loc public pe raza oraşului Bereşti, pe fondul unui conflict spontan, au aplicat victimei lovituri repetate cu pumnii şi picioarele în zona capului şi peste corp, producându-i multiple leziuni traumatice grave din cauza cărora a decedat, iar prin acţiunile violente au tulburat ordinea şi liniştea publică. La data de 09.06.2025, prin referat, s-a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a celor doi inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile, cerere care a fost admisă.
La data de 09.06.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în concurs, constând în aceea că, în noaptea de 07/08.06.2025, în timp ce se afla în loc public pe raza oraşului Bereşti, pe fondul unui conflict spontan, a aplicat victimei o singură lovitură cu pumnul în zona feţei, iar prin acţiunea violentă a tulburat ordinea şi liniştea publică. La data de 09.06.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, faţă de inculpat.
În cauză, actele de urmărire penală au fost efectuate cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi – Serviciul de Investigaţii Criminale. Precizăm că aceste activităţi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea", informează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Tragedia a avut loc după o petrecere de majorat în oraşul Bereşti, când în jurul orei 2 dimineaţa un tânăr de 20 de ani din Bereşti a fost omorât în bătaie de mai mulţi indivizi, trei la număr, de loc din Cavadineşti. A fost un conflict spontan pe fondul consumului de alcool şi se pare că ar fi pornit de la faptul că unul dintre ei ar fi ambalat motorul unei maşini.
În video se vede cum cei trei indivizi îl fugăresc în stradă pe tânăr şi apoi îl lovesc puternic.