Cancelarul german Angela Merkel le-a cerut din nou partenerilor europeni să fie uniţi în faţa Brexit-ului şi a subliniat necesitatea ca statele Uniunii Europene să „lucreze mai strâns şi să fie mai coerente” în politica externă, informează agenţia EFE.
„Nu suntem puternici dacă, atunci când ne întâlnim cu preşedintele Putin sau cu preşedintele Trump, trebuie întrebaţi 27 de şefi de stat din Europa şi fiecare spune ceva diferit”, a afirmat Merkel în timpul unei dezbateri cu studenţi, la care au mai participat premierii ceh, Bohuslav Sobotska, şi slovac, Robert Fico, aceştia venind la Berlin pentru aniversarea a 25 de ani de la semnarea tratatului de bună vecinătate dintre Germania şi fosta Cehoslovacie.
Şefa guvernului german a menţionat în acest context că unitatea în politica externă europeană presupune găsirea unor compromisuri şi a amintit că în următorii doi ani UE va trebui să se ocupe nu doar de ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, ci şi de viitorul acestui bloc, aşa cum s-a convenit la summitul desfăşurat pe 25 martie la Roma.
De asemenea, Angela Merkel a susţinut şi de această dată ideea unei Uniuni Europene cu mai multe viteze, în care statele să poată avansa în ritmuri diferite conform actualului principiu al cooperării consolidate, dar a menţionat că în anumite chestiuni inclusiv Germania ar putea să nu se alăture acestei cooperări consolidate.
În ceea ce priveşte Brexit-ul, şefa executivului de la Berlin a spus că trebuie „limitate pagubele”, iar lucrul cel mai important este ca statele UE să rămână unite pentru a-şi creşte competitivitatea, ea susţinând de asemenea că societăţile europene trebuie să rămână deschise.