Charlie Kirk (foto), unul dintre cei mai vizibili lideri ai mişcării „Make America Great Again”, a fost împuşcat mortal în timpul unui eveniment organizat miercuri seară într-un campus universitar din statul american Utah.
În vârstă de 31 de ani, Kirk discuta cu studenţii prezenţi când un atacator a deschis focul şi l-a nimerit în zona gâtului. Oamenii au intrat în panică şi au fugit, iar activistul politic a fost transportat de urgenţă la spital, însă medicii nu i-au mai putut salva viaţa.
Guvernatorul statului Utah a declarat că este vorba despre „un asasinat politic”, în timp ce autorităţile îl caută pe cel care a comis atacul.
Originar din Chicago, Charlie Kirk a renunţat la facultate pentru a se dedica exclusiv activismului politic. La doar 18 ani a fondat „Turning Point USA”, o organizaţie de tineret ultraconservatoare care a avut un rol activ în campaniile Partidului Republican şi în mobilizarea electoratului tânăr din state-cheie la alegerile prezidenţiale.
De-a lungul anilor, a devenit un susţinător loial al lui Donald Trump şi un aliat apropiat al familiei acestuia. (sursa stirileprotv.ro)
Foto: AP