20 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Parisul a pierdut 1,5 milioane de turişti în 2016
Parisul a pierdut 1,5 milioane de turişti în 2016

Regiunea capitalei franceze a pierdut 1,5 milioane de turişti în 2016 ca urmare a atentatelor, cele mai mari scăderi înregistrându-se la numărul turiştilor chinezi şi japonezi, a anunţat Comitetul regional pentru turism (CRT), citat de France Presse.
Pierderile financiare cauzate de reducerea numărului de turişti în regiunea Paris anul trecut sunt estimate la 1,3 miliarde euro, conform bilanţului anual al CRT.
Numărul turiştilor din regiunea Ile-de-France a fost de aproape 31 de milioane anul trecut, cu 4,7% mai mic decât în 2015. Numărul turiştilor străini s-a redus cu 8,8%, iar cel al turiştilor francezi cu 0,8%. În ceea ce priveşte numărul total de nopţi hoteliere în regiunea Paris, scăderea a fost de 7,2%.
Potrivit CRT, cel mai mare recul s-a înregistrat în rândul turiştilor chinezi (o scădere de 268.000 de vizitatori faţă de 2015), urmaţi de cei japonezi (mai puţini cu 225.000 faţă de 2015) şi italieni (scădere de 215.000).
CRT estimează că asupra americanilor — cel mai mare contingent de vizitatori din Franţa — 'impactul a fost mic', numărul turiştilor veniţi din SUA scăzând cu 100.000 anul trecut faţă de cel anterior.
Impactul atentatelor din Paris a fost resimţit şi de principalele obiective turistice — Arcul de Triumf a înregistrat o scădere a numărului de vizitatori de 24%, Muzeul Luvru de 13,3%, Palatul Versailles 9,8% şi Disneyland de 9,5%.


Articole înrudite