29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Descoperirea a şaptezeci de cărţi din foiţe de metal inscripţionate, legate cu sârmă, ar putea schimba istoria biblică cunoscută până acum. Pentru savanţi, această colecţie antică este o preţioasă comoară, deoarece ar putea aduce lumină asupra primelor zile ale creştinismului, potrivit Daily Mail. Oamenii de ştiinţă au păreri împărţite asupra autenticităţii lor, dar dacă aceasta este demonstrată, descoperire ar putea avea aceeaşi importanţă ca şi manuscrisele de la Marea Moartă. Pe unele pagini, nu mult mai mari decât un card bancar, sunt inscripţionate imagini, simboluri şi cuvinte care par să se refere la Mesia şi, posibil, chiar la Răstignire şi Înviere. Mai multe tăbliţe sunt sigilate, ceea ce a determinat savanţii să presupună că inscripţiile ar putea fi chiar "cărţile de legi, petcetluite" din Cartea Apocalipsei a Bibliei.
Tăbliţele au fost descoperite în urmă cu cinci ani, într-o peşteră din Iordania, în care se presupune că s-ar fi refugiat creştini după căderea Ierusalimului din 70 d.H. Documente importante din aceeaşi perioadă au mai fost găsite anterior acolo. Potrivit primelor teste, tăbliţele ar fi datate în perioada secolului I d.H. Această estimare se bazează pe urmele de coroziune, despre care experţii spun că ar fi imposibil de realizat în mod artificial. În cazul în care datarea se va dovedi reală, tăbliţele ar fi printre cele mai vechi documente creştine, anterioare scrisorilor Apostolului Paul.
Perspectiva că aceste tăbliţe ar putea conţine relatări contemporane din ultimii ani din viaţa lui Iisus a încântat oamenii de ştiinţă. David Elkington, un om de ştiinţă britanic specializat în arheologie religioasă antică şi printre puţinii care au reuşit să examineze cărţile, spune că această descoperire ar putea fi cea mai mare referitoare la istoria creştinismului. "Gândul că aceste obiecte au fost deţinute de primi sfinţi ai Bisericii îmi taie răsuflarea", a spus Elkington.
Din nefericire tăbliţele nu se află în posesia oamenilor de ştiinţă, descoperirea lor fiind destul de controversată. Ele ar fi fost găsite iniţial de un beduin iordanian, tezaurul fiind preluat ulterior de un nomad israelian. Guvernul iordanian lucrează în prezent la cel mai înalt nivel pentru a repatria şi proteja colecţia.

Articole înrudite