28 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cea mai înaltă clădire din lume, Sky City, va fi construită în doar 90 de zile!
Cea mai înaltă clădire din lume, Sky City, va fi construită în doar 90 de zile!
Inginerii chinezi anunţă că Sky City va deveni în luna martie a anului 2013 cel mai înalt zgârie-nori din lume. Gigantica structură va avea o înălţime de 838 de metri, cuprinzând 220 de etaje, însă nu va impresiona doar prin dimensiuni, ci şi prin viteza cu care va fi realizată. Oficialii chinezi anunţă că această clădire va fi construită în oraşul Changsha, în apropierea râului Xiangjiang, în doar 90 de zile.
Compania care va construi acest zgârie-nori, Broad Sustainable Building (BSB), anunţă că va reuşi să construiască 5 etaje pe zi. Compania anunţă că proiectul a fost conceput de specialişti care au lucrat în trecut la clădirea care deţine în prezent recordul pentru înălţime, turnul Burj Khalifa. BSB nu ar fi la prima reuşit de acest tip. Anul trecut, compania a reuşit să construiască un hotel de 30 de etaje în doar 15 zile.
După ce va obţine autorizaţia finală de la autorităţile chineze, compania BSB intenţionează să înceapă lucrul la fundaţia clădirii la finalul acestei luni.
Secretul acestei construcţii ultra-rapide constă în folosirea unor prefabricate modulare concepute cu ajutorul unei tehnologii dezvoltate de Broad Sustainable Building. Compania a perfecţionat acest model în ultimul an, motiv pentru care vicepreşedintele grupului de companii Broad, Juliet Jiang, a declarat în mod public că „vom reuşi, aşa cum am planificat, să construim cinci etaje pe zi”.
Sky City urmează să atingă o înălţime de 838 de metri, faţă de cei 829 de metri ai Burj Khalifa (înălţime ce include turnul din vârf). Pentru a realiza Sky City vor fi folosite 220.000 de tone de oţel. Spre deosebire de Burj Khalifa, Sky City va fi folosită în mare parte pentru locuinţe. Structura urmează să găzduiască 31.400 persoane „din comunităţi cu venituri mari şi mici”. Zona rezidenţială va ocupa 83% din clădire, restul urmând să cuprindă birouri, şcoli, spitale, restaurante şi magazine. Oamenii se vor putea deplasa prin clădire cu ajutorul celor 104 lifturi de înaltă viteză.
Constructorii Sky City afirmă că gigantica structură prezintă o altă diferenţă importantă faţă de Burj Khalifa: dacă realizarea turnului din Dubai a costat 15.000 de dolari pe metru pătrat, Sky City va costa 1.500 de dolari pe metru pătrat. Diferenţa de cost se datorează folosirii materialelor prefabricate.
Sky City este proiectat să reziste la un cutremur de magnitudine 9.0 şi la un „incendiu care durează până la trei ore”. De asemenea, clădirea va fi extrem de eficientă din punct de vedere energetic.
Rămâne de văzut dacă promisiunile constructorilor chinezi pot fi puse în practică. Dacă aceştia vor reuşi tot ceea ce şi-au propus, în luna martie a anului 2013 o nouă clădire va deţine recordul pentru cea mai înaltă structură de pe Terra: Sky City.


Articole înrudite