03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Concert organizat în memoria DJ-ului Avicii, pentru a promova sănătatea mintală
Concert organizat în memoria DJ-ului Avicii, pentru a promova sănătatea mintală

Rita Ora, Adam Lambert, David Guetta şi alţi artişti cunoscuţi vor participa la un concert ce va fi organizat pe Friends Arena din Stockholm în memoria DJ-ului Avicii, care s-a sinucis în aprilie 2018, informează DPA, potrivit Agerpres.
Fundaţia Tim Bergling, numită după regretatul DJ suedez, a dezvăluit line-up-ul acestui show - Avicii Tribute Concert for Mental Health Awareness -, ale cărui încasări vor fi donate în beneficiul organizaţiilor care acţionează pentru prevenirea sinuciderilor.
David Guetta, Kygo, Laidback Luke şi mai mulţi prieteni ai lui Avicii din comunitatea DJ-ilor, vor susţine la rândul lor show-uri în cadrul acestui concert, care va avea loc pe 5 decembrie.
"Tim plănuia ca muzica lui să fie interpretată alături de o uriaşă trupă live, iar noi, acum, îi îndeplinim visul şi vom oferi fanilor şansa de a asculta muzica lui în această modalitate unică", a declarat tatăl DJ-ului Avicii, Klas Bergling, într-un text publicat în The Times.
Din line-up-ul evenimentului fac parte şi 19 cântăreţi care au colaborat cu Avicii la piese precum "Lonely Together", înregistrată cu Rita Ora, şi "Lay Me Down", intereptată alături de Adam Lambert. Alex Ebert, Aloe Blacc, Amanda Wilson, Andreas Moe, Audra Mae, Blondfire, Bonn, Carl Falk, Dan Tyminski, Dimitri Vegas & Like Mike, Daniel Adams Ray, Joe Janiak, Nick Furlong, Otto Knows, Sandro Cavazza, Simon Aldred, Vargas Lagola şi Zak Abel completează lista muzicienilor care vor participa la acest show, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Fundaţiei Tim Bergling.
Biletele pentru acest show, ce va avea o durată de două ore, au fost deja puse în vânzare.


Articole înrudite