05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Creierul lui Einstein, expus în SUA
Creierul lui Einstein, expus în SUA
Mai multe secţiuni din creierul lui Albert Einstein au fost expuse la Philadelphia, în cadrul Muetter Museum and Historical Medical Library, conform agenţiei RIA Novosti.
„A fost un om unic, iar faptul că putem expune organul asociat inteligenţei extraordinare a lui Einstein reprezintă o oportunitate unică”, a precizat Anna Dhody, curator al muzeului şi cea care s-a ocupat de expunerea celor 46 de secţiuni din creierul celebrului fizician.
Aceste secţiuni extrem de fine, au fost deţinute de dr. Thomas Harvey, cel care a realizat autopsia după moartea lui Einstein, în 1955, la vârsta de 76 de ani. În cadrul procedurilor de autopsie, Harvey a extras creierul lui Einstein, dar nu l-a mai pus înapoi.
Apoi aceste secţiuni au trecut din mână în mână până când ultimul lor posesor, Lucy Rorke-Adams, a decis să le doneze muzeului.
Printre exponatele muzeului se mai numără o tumoare extrasă de la preşedintele american Glover Cleveland şi ţesut din zona gâtului prelevat de la John Wilkes Booth, asasinul preşedintelui Abraham Lincoln.


Articole înrudite