03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mafia ar fi plănuit să-l ucidă pe Michael Jackson
Mafia ar fi plănuit să-l ucidă pe Michael Jackson

Mafia a plănuit să-l ucidă pe Michael Jackson, susţine o carte bazată pe relatări şi videoclipuri private în care fostul manager al Regelui Pop-ului, Frank DiLeo, vorbeşte despre megastar, relatează The Independent.
Potrivit The Independent, DiLeo, responsabil pentru cariera lui Jackson la momentul său culminant, în anii \'80, a murit în 2011, la vârsta de 63 de ani în urma unor complicaţii suferite după o operaţie cardiacă. DiLeo a povestit despre Jackson în mai multe relatări scrise şi documente video, iar materialele au stat la baza unei biografii postume a managerului - \"DiLeo - I Am Going To Set The Record Straight\" - scrisă de fostul partener de afaceri al acestuia, Mark Lamica.
În biografie, Lamica scrie că DiLeo a dezvăluit faptul că exista un plan al Mafiei de a-l omorî pe Michael Jackson şi dă detalii despre cum a reuşit să-l oprească. În materialele menţionate, DiLeo - precizează Lamica - abordează pe larg şi schimbarea înfăţişării megastarului. \"Frank i-a spus lui Michael că trebuie să pună capăt schimbărilor la faţă, pentru că altfel va deveni de nerecunoscut pentru fani\", indică Lamica.
Autorul susţine de asemenea că biografia include detalii despre afacerea de a vinde Neverland, celebra fermă din California a lui Michael Jackson, de către Colony Capital, compania care deţinea pachetul majoritar de acţiuni la această proprietate.
Potrivit The Independent, data lansării biografiei nu a fost încă confirmată, iar cei care administrează averea lui Jackson nu au comentat încă afirmaţiile autorului.


Articole înrudite