05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Obiecte din aur, provenind inclusiv din România, vedetele unei expoziţii organizate în Franţa
Obiecte din aur, provenind inclusiv din România, vedetele unei expoziţii organizate în Franţa

Aurul, obiect al dorinţelor şi al fantasmelor umane, este prezentat - sub toate faţetele sale - într-o expoziţie organizată de Muzeul civilizaţiilor din Europa şi spaţiul Mării Mediterane (MUCEM) din Marsilia în perioada 25 aprilie - 10 septembrie. Printre obiectele expuse se află şi câteva opere de artă din România, informează AFP.
"Simbol tradiţional al puterii şi al bogăţiei, aurul este, de asemenea, prin însăşi plasticitatea lui, materialul tuturor metamorfozelor", au explicat într-un comunicat reprezentanţii muzeului francez.
Pe lângă lingouri, relicve şi obiecte de ritual ce provin din colecţiile MUCEM, vizitatorii vor putea să admire şi opere moderne şi contemporane împrumutate de la alte muzee.
Printre cele 600 de obiecte prezentate, cele mai multe provin din Antichitate, din ţări precum Egipt, Georgia şi România.
Expoziţia, considerată un veritabil dialog între istorie şi arta contemporană, reprezintă o idee a curatorilor Philippe Jockey şi Marcel Tave, care mizează pe "soliditate" şi pe "inalterabilităţi legendare".
"Aurul este un material care joacă un rol important în toate societăţile - sau aproape în toate societăţile -, în toate epocile şi la toate latitudinile. În acest sens, el este un subiect de civilizaţie, de societate, înscriindu-se astfel în programul MUCEM", afirmă Myriamme Morel-Deledalle, curator-şef al patrimoniului deţinut de muzeul francez.
Expoziţia pune în valoare obiecte ce au rezultat dintr-o măiestrie tehnică elaborată, precum decoruri rafinate ale unor bijuterii antice, împrumutate de la muzeele naţionale ale Georgiei şi României.
Expoziţia include trei părţi: tezaurizarea aurului, simbolistica lui sacrală şi materie-maleabilitate-fluiditate.
Pentru cei mai mici dintre vizitatori, MUCEM propune un joc - "Însă unde se află aurul?" - organizat pe principiul unei "vânători" de pepite din aur, cu ajutorul unor cuvinte care conţin particula "or" ("aur" în limba franceză, n.r.) scrise pe afişe distribuite în oraşul Marsilia, dedicat copiilor cu vârste de peste opt ani.
MUCEM, primul muzeu naţional francez amenajat într-o provincie a acestei ţări, inaugurat în 2013, a devenit unul dintre cele mai vizitate spaţii culturale din Marsilia şi a atras în 2017 peste 1,255 de milioane de vizitatori.


Articole înrudite