29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Petele solare sunt generate de câmpul magnetic al Soarelui, despre care oamenii de ştiinţă spun că scade în mod vertiginos. Aceştia au prezis că până în 2016 nu vor mai exista pete solare, iar Soarele au putea rămâne aşa pentru zeci de ani. Ultima oară când petele solare au dispărut a fost în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, fapt care a coincis cu o răcire a planetei cunoscută sub numele de Mica Eră Glaciară. Petele solare sunt regiuni de plasmă încărcată electric şi supraîncălzită pe suprafaţa Soarelui, care se formează atunci când liniile de câmp magnetic captează plasma ionizată. Aceste regiuni sunt un pic mai reci decât restul suprafeţei solare şi par a fi mai întunecate la culoare. Aceste fenomene au fost observate încă de la începutul secolului al XVII-lea şi apar de obicei la sfârşitul ciclului solar de 11 ani. În acest moment Soarele se află într-o perioadă de activitate minimă, care de obicei durează circa 16 luni, dar acum a depăşit 26 de luni, fiind cea mai lungă perioadă de inactivitate din ultima sută de ani.
Din 1990, Matthew Penn şi William Livingston, doi astronomi solari de la National Solar Observatory din Tucson au folosit o procedură numită „Zeeman splitting” pentru a determina puterea magnetică a petelor solare. Penn şi Livingson au examinat 1500 de pete solare şi au descoperit că puterea media a câmpului magnetic al petelor a scăzut de la 2700 gauss la 2000 gauss (câmpul magnetic al Pământului este de sub un gauss). Motivul pentru această scădere bruscă este necunoscut, dar dacă va continua să scadă în aceeaşi progresie, până în 2016 va ajunge la 1500 gauss, iar sub această valoare nu vor mai apărea pete solare.
Între 1645 şi 1715, o perioadă cunoscută sub numele de Maunder Minimum, nu au existat, aproape deloc, pete solare. Perioada aceasta de timp a coincis cu Mica Eră Glaciară în care au fost înregistrate temperaturi sub media anulă, în Europa.
Potrivit physorg.com, Livingston a spus că rezultatele cercetării lor trebuie tratate cu grijă pentru că tehnicile lor sunt relativ noi şi nu se ştie dacă această scădere a câmpului magnetic solar va continua.


Articole înrudite