19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Secretele cele mai bine păstrate ale parcului Disneyland
Secretele cele mai bine păstrate ale parcului Disneyland
O etichetă strictă
Toţi angajaţii de la Disneyland trebuie să respecte cu stricteţe eticheta pe care o impune parcul şi să se adreseze foarte corect vizitatorilor. Nu vor indica niciodată nimic arătând cu degetul, ci cu întreaga palmă în sus. Dacă sunt costumaţi în vreun personaj, nu au voie să părăsească sectorul încredinţat şi să se deplaseze în altă parte. Personalul masculin nu are voie să poarte barbă iar manichiura este obligatorie, pentru a avea mereu unghiile scurte şi îngrijite.
Mickey peste tot
Ca şi cum ar fi vorba de „Big Brother” din romanul lui Orwell, urechile celui mai vestit şoricel se află peste tot în parcul de distracţii. Nu doar pe tot felul de produse care sunt vândute la tarabele de suveniruri, ci şi pe afişe, sau în structurile arhitecturale, pe hârtiile de ambalaj, în forma scaunelor sau a ouălor servite de la micul dejun în hoteluri.
O armată de pisici
Deşi mascota parcului de distracţii este un şoricel, această lume magică şi a fanteziei duce o luptă acerbă împotriva rozătoarelor. În fiecare seară, după plecarea ultimului vizitator, se eliberează o armată formată din 300 de pisici care străbat în lung şi lat domeniul extins al Disneyland şi care ţin sub control populaţia şoarecilor din parc.
Cel mai exclusivist bar din SUA
Puţină lume ştie că în incinta parcului Disneyland se află 'Club 33', unul din cele mai selecte baruri din SUA. Se află deasupra unui magazin din New Orleans Square. Doar 487 de persoane fac parte din acest club select, care are o listă de aşteptare ce se întinde pe 14 ani.
Chestiune de perspectivă
La Disneyland nu tot ceea ce pare aşa este. Mai ales la Wonderland. Designul parcului este gândit pentru ca fiecare vizitator să se cufunde într-un anumit basm. De aceea arhitecţii au făcut eforturi pentru a crea iluzii optice forţând perspectivele. Astfel clădiri precum Castelul Frumoasei Adormite măsoară 23 de metri înălţime, dar pare mult mai înalt datorită cărămizilor şi decoraţiilor arhitecturale care sunt tot mai mici pe măsură ce sunt plasate spre vârf.
Fantoma lui Walt Disney
Ca orice lume magică ce se respectă, Disneyland îşi întreţine propriul mister cu ajutorul unei fantome. În timpul construcţiei parcului, Walt Disney a decis să supravegheze personal lucrările şi s-a mutat cu familia într-un mic apartament construit în dreptul staţiei de pompieri din Main Street. Aici îşi petrecea nopţile studiind şi corectând planurile parcului în sufrageria casei. Pentru a-i aminti prezenţa, în fiecare seară se aprinde o lumină în această cameră, care îi reflectă umbra şi poate fi văzută din stradă. După ce toată lumea a plecat lumina se stinge automat, dar se reaprinde în seara următoare. Iar planurile de pe birou apar cu noi corectări.


Articole înrudite