TikTok lansează noi instrumente pentru a controla timpul petrecut în aplicaţie Recomandat

Marți, 14 Iunie 2022 10:39
Publicat în Mozaic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

TikTok încurajează obiceiurile digitale sănătoase, astfel că lansează două noi instrumente care să ajute comunitatea să controleze mai bine experienţa în aplicaţie. În săptămânile care urmează, platforma va introduce o funcţie care să le permită utilizatorilor să controleze cât timp petrec pe TikTok într-un anumit interval. Prin aceasta, oamenii vor putea alege să primească notificări în aplicaţie, care să le reamintească să ia o pauză după o anumită perioadă de timp petrecută neîntrerupt în faţa telefonului. De asemenea, vor putea fi personalizate după cum doresc utilizatorii. Mai mult, oamenii pot deja să seteze limite zilnice, prin care pot decide cât timp vor să petreacă pe aplicaţie în fiecare zi.
Noua funcţie TikTok va oferi şi detalii despre cât timp petrece o persoană pe platformă. Astfel, oamenii vor putea şti de câte ori au deschis aplicaţia într-o zi, dar vor primi şi o statistică care ilustrează cât de mult a fost utilizată aplicaţia atât pe timp de zi, cât şi de noapte. Oamenii vor putea alege să primească şi notificări săptămânale pentru a-şi putea analiza mai atent activitatea pe TikTok.
Pentru a încuraja comunitatea să se gândească la obiceiurile digitale, TikTok a publicat şi un nou ghid – Cum pot reflecta la bunăstarea mea în mediul digital cu ajutorul de familiei şi prietenilor? –, care poate fi găsit în meniul Centrului de Siguranţă. Acesta îi încurajează pe utilizatori să reflecteze asupra modului în care îşi petrec timpul online – fie pe TikTok, fie în altă parte – şi cum îi face să se simtă atunci când aleg limitele care li se potrivesc.
De asemenea, TikTok va introduce mesaje săptămânale în aplicaţie care vizează bunăstarea membrilor mai tineri ai comunităţii. În acest fel, când o persoană cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani a folosit aplicaţia mai mult de 100 de minute într-o singură zi, platforma îi va reaminti de opţiunea de a limita timpul de utilizare următoarea dată când deschide aplicaţia.

Modul în care părinţii şi adolescenţii abordează timpul pe ecran

Pentru a înţelege mai bine cum se raportează familiile la această problemă, TikTok, în parteneriat cu Internet Matters, a cerut părerile adolescenţilor şi părinţilor din Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Germania şi Italia despre timpul petrecut în faţa ecranului, cum îl gestionează în prezent şi ce fel de ajutor şi-ar dori.
Rezultatele acestei cercetări subliniază importanţa puterii de decizie – atunci când adolescenţii se simt în control asupra comportamentelor şi obiceiurilor lor din online, totul joacă un rol pozitiv în bunăstarea lor. Aceştia au cerut mai multe informaţii despre felul în care folosesc platforma şi alerte active, cum ar fi ferestre de tip pop-up. Aceştia doresc, de asemenea, instrumente flexibile care pot fi adaptate la diferite situaţii cum ar fi, de exemplu, să poată opta pentru mai mult timp în faţa ecranului în timpul unei după-amiezi ploioase de sâmbătă, decât ar putea avea în noaptea dinaintea unui examen. Susţinerea bunăstării tinerilor este o provocare la nivel de industrie, iar TikTok speră că şi alţii vor beneficia de pe urma publicării acestor noi opţiuni.
TikTok se bucură că modificările anunţate astăzi, alături de noul ghid, vor ajuta, într-o anumită măsură, adolescenţii, părinţii şi restul comunităţii să aibă mai mult control asupra modului în care îşi petrec timpul pe TikTok. Mai mult, platforma va continua să investească în protejarea utilizatorilor, astfel încât comunitatea să se simtă în controlul experienţei lor, dar şi încurajată să-şi exprime creativitatea, să se conecteze cu ceilalţi şi să se bucure de divertismentul care defineşte cultura TikTok, potrivit unui comunicat al platformei.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu