18 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Inspecţia Judiciară o cercetează disciplinar pe Laura Codruţa Kovesi
Inspecţia Judiciară o cercetează disciplinar pe Laura Codruţa Kovesi

Inspecţia Judiciară a anunţat că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”) pentru săvârşirea unor abateri disciplinare referitoare la controalele tematice, dupa ce si-ar fi desemnat consilierul judecator sa faca verificari la doua servicii teritoriale, acesta fiind în stare de incompatibilitate.
Potrivit comunicatului Inspecţiei Judiciare, Laura Codruţa Kovesi ar fi încălcat cu ştiinţă dispoziţiile art.7 alin.(3) din Ordinul nr. 5/12.01.2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se referă la competenţa de a dispune şi a efectua controlul tematic: «controlul pentru situaţii deosebite şi controlul tematic se dispun de către conducătorii unităţilor de parchet şi se realizează de către aceştia în mod direct sau prin procurori anume desemnaţi», prin desemnarea consilierului procurorului şef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate pentru efectuarea controlului tematic la două servicii teritoriale”.
De asemenea procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie mai este acuzată de „nerespectarea în mod nejustificat (...) a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente, constând în aceea că, pentru efectuarea aceluiaşi control tematic, a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile art. 65 alin.(3) din Legea nr. 304/2004, republicată şi modificată, transpuse în dispoziţiile art. 7 lit. s) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care se refera la atribuţiile procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi prevede că acesta : «exercită controlul asupra activităţii procurorilor şi a întregului personal din subordine, direct sau prin procurori anume desemnaţi», prin desemnarea consilierului procurorului şef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate”, se mai precizează în comunicatul Inspecţiei Judiciare în care se mai arată că ”Prin încălcarea regulamentului şi desemnarea, în calitate de membru al echipei de control, a unui magistrat aflat într-o stare obiectivă şi vădită de incompatibilitate, s-a adus atingere principiilor legalităţii, imparţialităţii şi regulilor fundamentale (prevăzute de articolele 1 alin. 5, 16 alin. 1 şi 2, 20, 21 alin. 3, 132 alin. 1 din Constituţia României, art.5 din Legea nr.303/2004 rap.la art. 58 alin.(3) din Legea nr.303/2004 şi art.65 alin.(3) din Legea nr.304/2004), precum şi prestigiului şi credibilităţii actului de justiţie în înfăptuirea căruia a fost implicată Direcţia Naţională Anticorupţie”.
Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la răspunderea procurorului în cauză.


Articole înrudite