04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Isărescu: Creşterea productivităţii muncii produce o creştere cu adevărat sustenabilă a standardului de viaţă
Isărescu: Creşterea productivităţii muncii produce o creştere cu adevărat sustenabilă a standardului de viaţă

România poate atinge un ritm de creştere economică mai rapid, însă, pentru a fi sustenabilă pe termen lung, creşterea nu trebuie obţinută prin stimulente fiscale sau monetare suplimentare, ci prin reforme structurale şi, implicit, prin creşterea productivităţii muncii, singurul mod care poate duce la îmbunătăţirea standardului de viaţă, susţine guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
"Ne aflăm într-una din cele mai favorabile poziţii macroeconomice din parcursul post-comunist. Nu trebuie, însă, să ne culcăm pe o ureche şi să neglijăm ce avem de făcut. Ar trebui să ne preocupe consolidarea şi nu slăbirea a ceea ce am obţinut. (...) Contează cât de repede creşti, dar nu e lipsit de importanţă nici cum creşti", a declarat Isărescu într-o conferinţă pe teme economice.
Potrivit acestuia, politicile îndrăzneţe pot oferi beneficii pe termen scurt, dar pot provoca dezechilibre pe termen lung.
"Un ritm mai înalt de creştere economică poate fi atins, dar, pentru a fi sustenabil, acesta trebuie obţinut prin acţiuni asupra factorilor care ţin de potenţialul economic, iar potenţialul este afectat de trenarea investiţiilor publice şi a reformelor structurale şi ar trebui să se acţioneze cu prioritate în aceste două domenii", a adăugat guvernatorul BNR.
Acesta a revenit şi asupra problemei fondurilor europene, a căror absorbţie o consideră "departe de a fi satisfăcătoare".
"Tocmai astfel de blocaje sunt de natură a limita substanţial potenţialul de creştere economică. Iar a relaxa suplimentar politica fiscală sau pe cea monetară în locul reformelor structurale nu este o alegere bună pe termen mediu şi lung", a avertizat oficialul BNR.
Dintre reformele structurale necesare, guvernatorul Băncii Centrale a menţionat creşterea concurenţei în sectoare cheie ale economiei, precum energie şi transporturi, atrăgând totodată atenţia asupra problemelor legate de forţa de muncă eligibilă, inclusiv în sectorul educaţiei, dar şi asupra necesităţii dezvoltării unei infrastructuri de transport de calitate. Potrivit lui Isărescu, aceste reforme sunt importante pentru asigurarea durabilităţii creşterii economice şi este de asemenea important ca ele să se întindă dincolo de un singur ciclu electoral.
Mugur Isărescu a arătat că inclusiv pe baza experienţei altor ţări mai avansate decât România în recuperarea decalajelor faţă de economiile dezvoltate s-a ajuns la concluzia că există o constantă a procesului de convergenţă — şi anume creşterea productivităţii muncii.
"Demersurile pe această linie sunt esenţiale pentru progresul convergenţei economice întrucât permit atât o creştere mai rapidă, pe care o dorim cu toţii, cât şi majorări de salarii, pe care le dorim şi mai mult decât creşterea economică. Se produce, astfel, o creştere cu adevărat sustenabilă a standardului de viaţă", a punctat el.
Isărescu a adăugat că, deşi la prima vedere progresele în ceea ce priveşte productivitatea muncii depind doar de companii, nu este aşa, ci reclamă un efort conjugat al mediului de afaceri şi al autorităţilor în sensul susţinerii investiţiilor productive.


Articole înrudite