29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Kelemen Hunor, ales preşedinte al UDMR, anunţă că Uniunea este deschisă tuturor maghiarilor
Kelemen Hunor, ales preşedinte al UDMR, anunţă că Uniunea este deschisă tuturor maghiarilor
Noul preşedinte al UDMR, Kelemen Hunor, a transmis sâmbătă seara, după anunţarea rezultatelor care l-au declarat câştigător, un mesaj către maghiarii din România că Uniunea este deschisă şi îi va primi în rândurile sale pe toţi cei care doresc.
„Permiteţi-mi să transmit mesajul meu tuturor maghiarilor. UDMR este deschis şi îi va primi pe toţi. Vă rog să acceptaţi mâna întinsă pentru fiecare comunitate. Trebuie să mergem împreună”, a spus vizibil emoţionat Kelemen Hunor, care a anunţat că de luni începe un nou capitol în viaţa Uniunii şi a maghiarilor.
„De luni începem un nou capitol. Ne pregătim pentru alegerile din 2012, trebuie să începem pregătirea şi nu putem lipsi nicio zi. Trebuie să evaluăm aspectele pozitive, unde trebuie să ne corectăm şi cum ne vom pregăti pentru acest moment”, a spus Kelemen în primul său discurs în calitate de preşedinte al Uniunii.
Kelemen Hunor a vorbit şi de relaţia de parteneriat pe care UDMR trebuie să o aibă cu FIDESZ şi partidele din Ungaria şi a mulţumit tuturor celor care l-au sprijinit, inclusiv fostului preşedinte care i-a acordat încrederea sa.
Născut la 18 octombrie 1967, în comuna Cârţa, judeţul Harghita, Kelemen Hunor a ocupat funcţia de preşedinte executiv al UDMR din anul 2007, după ce anterior fusese preşedinte al Consiliului de coordonare al partidului din 1999. S-a ocupat de mai multe campanii electorale, fiind şi şef de campanie UDMR la nivel naţional.
Desemnat candidatul UDMR la alegerile prezidenţiale din 2009, în cadrul Congresului Reprezentanţilor Unionali (CRU) din 2009, Kelemen Hunor a adunat în primul tur de scrutin 3,83% din voturi.
Ocupă funcţia de ministru al Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional în Guvernul Boc din data de 23 decembrie 2009.
Este decorat cu Ordinul "Steaua României" în grad de Comandor (2000) şi cu Ordinul Crucea Mijlocie al Ungariei, în 2008. Este membru al Uniunii Ziariştilor Maghiari din România şi preşedinte al Fundaţiei pentru Şcoală Iskola Alapitvany din Cluj-Napoca.

Articole înrudite