03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mii de comenzi pentru Dacia Spring, în doar câteva ore
Mii de comenzi pentru Dacia Spring, în doar câteva ore

Dacia a înregistrat în patru ore mai multe comenzi pentru Spring, primul său automobil electric, decât numărul maşinilor electrice vândute în 2019, relatează dcnews.ro. Sâmbătă, la ora 13.00, când a fost deschisă lista, peste 6.000 de oameni au încercat să se conecteze simultan, iar 1.500 dintre ei au reuşit să plaseze o precomandă. Livrările către persoane fizice vor demara în luna septembrie a acestui an. În 2019, s-au livrat pe piaţa locală 1.500 de maşini electrice, iar în 2020 piaţa a urcat la aproape 2.900. În 2021, în primele două luni ale anului, volumul a urcat cu 30%, însă acum piaţa va fi decisă exclusiv de programul Rabla Plus, care oferă o susţinere de 50% sau 10.000 de euro din preţul automobilului.

Spring este, în prezent, cel mai accesibil automobil electric de pe piaţa europeană şi singurul care în România poate fi cumpărat cu mai puţin de 10.000 de euro. Singurul care se apropie e VW e-Up!, care are un preţ de listă de 24.000 de euro şi care poate fi cumpărat prin Rabla Plus cu 14.000 de euro. Spring poate fi cumpărat cu 7.700 de euro sau 49 de euro pe lună utilizând bonusurile programelor Rabla (1.400 de euro) şi Rabla Plus (10.000 de euro), preţul său fiind de 18.100 de euro în versiunea de top, echiparea sa având dotări precum sistem de navigaţie şi aer condiţionat. Spring dispune de un motor de 45 CP şi are o autonomie de 230 km, care creşte la 305 km în oraş, scrie Mediafax.


Articole înrudite