Dan Barna susţine sancţionarea agenţilor economici care încalcă legea protecţiei sanitare Recomandat

Luni, 22 Martie 2021 15:19
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vicepremierul Dan Barna a declarat luni, 22 martie 2021, că suspendarea activităţii timp de 15 zile pentru agenţii economici care încalcă legea referitoare la protecţia sanitară este o măsură necesară şi a arătat că va exista o discuţie şi în Guvern pe acest subiect.
„Este o măsură firească, pentru că, din păcate, şi aceasta este o realitate pe care ezităm să o spunem, sunt oameni care respectă legea şi oameni care o ocolesc sau croşetează legea. Or, o astfel de măsură este necesară pentru a nu mai avea anumite locaţii şi în Bucureşti, în principal, unde se plătesc zilnic amenzile şi activitatea merge mai departe sub o aparenţă de falsă legalitate. E o măsură necesară, pentru că cifrele şi datele privind pandemia nu arată deloc încurajator şi din această perspectivă trebuie să fim foarte responsabili cu limitările şi cu măsurile care există în momentul de faţă în vigoare“, a spus Barna, la Parlament.
El şi-a exprimat speranţa că o astfel de măsură va fi adoptată cât mai repede.
„Eu sper să se întâmple cât mai repede, în zilele următoare, o să avem şi în Guvern o discuţie pe acest subiect tocmai în contextul acesta, în care vedem că presiunea pe sistemul sanitar şi evoluţia pandemiei confirmă ideea că lucrurile sunt simple nu este una consistentă. România are astăzi cele mai uşoare restricţii din Europa, valul trei vine peste noi şi din această perspectivă trebuie să fim foarte exigenţi şi foarte responsabili cu măsurile şi restricţiile în vigoare“, a afirmat Barna.
Întrebat dacă este posibil să se schimbe cuantumul amenzilor, el a răspuns că „orice este posibil“.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu