Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion a anunţat că 10.540.000 de teste rapide COVID destinate preşcolarilor, elevilor şi personalului din învăţământ au ajuns în depozitele Inspectoratelor şcolare, urmând ca marţi sau miercuri să înceapă testările.
"În cursul zilelor de sâmbătă şi duminică, în depozitele Inspectoratelor şcolare au fost primite 10.540.000 de teste rapide (de saliva - n.r.) destinate preşcolarilor, elevilor şi personalului din învăţământ. Acestea sunt ambalate în kituri individuale sau de câte două. Marţi, acestea vor fi distribuite beneficiarilor, urmând a fi utilizate de îndată. În consecinţă, prima testare din săptămâna viitoare se va putea realiza marţi sau miercuri", a informat, duminică, Sorin Ion.
Procesul de achiziţie a 18.500.000 de teste rapide de salivă pentru depistarea COVID-19 a fost reluat după ce, vineri, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins, ca nefondată, contestaţia depusă de un operator economic privind această achiziţie, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. (sursa Agerpres)
Peste 10 milioane de teste rapide au ajuns în depozitele Inspectoratelor şcolare Recomandat
Duminică, 23 Ianuarie 2022 14:52
Publicat în
National
Articole recente - Cătălin Mihai MOGA
Mai multe din această categorie:
« Nu locuieşti la adresa din buletin, rămâi fără el
ÎPS Teodosie, 3 amenzi în câteva ore pentru nerespectarea carantinei »