19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţia Rutieră înlocuieşte Loganul cu BMW
Poliţia Rutieră înlocuieşte Loganul cu BMW

Poliţia Rutieră schimbă autoturismele autohtone Logan pe care le are în dotare. În acest sens, IGPR achiziţionează automobile marca BMW, aşa cum reiese dintr-un contract care apare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Sindicatul Europol afirmă că "Licitaţia a fost una cu cântec"

„Aşa cum vă transmiteam zilele trecute, la nivelul IGPR a fost desfaşurată o licitaţie în vederea contractării, în cadrul proiectului «Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulaţie» finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (P.O.I.M.) axa 2.5, a unui număr de maxim 600 de autospeciale de poliţie destinate specialităţii «rutieră». Licitaţia a fost una «cu cântec» am putea spune noi, întrucât specificaţiile tehnice pe care producătorii trebuiau să le îndeplinească au fost foarte dure, însa UNA a sărit în evidenţă: se dorea o autospecială cu o putere minimă de 130 kW, motor pe benzină, cuplu motor min. 290 Nm, tracţiune integrală 4×4 permanent (AWD), tipul caroseriei să fie AA, iar transmisia să fie automată pe o cutie de minim (atenţie!) 8+1 trepte. Aici licitaţia a devenit extrem de interesantă!

Încă de la apariţia anunţului de participare (15.05.2022) am stat şi am căutat ce modele de autovehicule s-ar putea mula pe aceste specificaţii. Nu mică ne-a fost mirarea când, după aproximativ 2 săptămâni de căutări şi discuţii cu reprezentanţi ai marilor dealeri auto, am ajuns la concluzia că SINGURA marcă ce «pică» pe aceste specificaţii este BMW. Iar tipul de BMW este 320ix. Acum, nu o să fim noi cei cârcotaşi, fiind relevant faptul că vom primi multe (sperăm la mai mult de una pe judeţ) autospeciale «adevărate» de poliţie, aşa cum multe ţări (toate) din blocul comunitar au în dotare. Dar nu putem să nu ne întrebăm retoric - oare chiar atât de importantă era acea cutie de 8+1 trepte?! IGPR-ul nu putea să lărgească puţin sfera şi să solicite o plajă mai largă pentru ca tot ce înseamnă producător auto de marcă să participe la licitaţie?!

Revenind la procedura de achiziţie, pe data de 12 septembrie 2022, IGPR semnează şi primul contract subsecvent cu Automobile Bavaria, la mai puţin de o lună după semnarea acordului cadru. Astfel, reprezentantul BMW România va trebui să livreze în maximum 270 de zile (aşa cum prevede caietul de sarcini) 100 de autospeciale cu următoarele caracteristici şi dotări:
- categoria M1;
- combustibil BENZINĂ;
- cilindree min. 1900 cm3;
- motor min. 4 cilindrii, min. 130 kW, min. 290 Nm cuplu;
- transmisie 4×4 permanent, cutie automată min. 8+1 trepte;
- 1 set roţi cu pneuri de vară şi unul cu pneuri de iarnă;
- roată de rezervă + cric + cheie roţi;
- volan reglabil pe două direcţii cu comenzi montate pe el incluse;
- ABS, ESP, ASR;
- min. 4 airbag-uri;
- proiectoare ceaţă;
- viteza maximă - min. 210 km/h;
- acceleraţie de la 0 la 100 km/h - max. 8 secunde;
- 5 locuri;
- culoare alb + inscripţionare specifică;
- climatizare min. 1 zona;
- oglinzi retrovizoare cu degivrare şi reglare electrică;
- scaun şofer reglabil pe 3 zone;
- geamuri electrice;
- covoraşe faţă/spate cauciuc;
- priză suplimentară portbagaj min. 10A;
- rampă optico-acustică;
- acumulator suplimentar identic cu cel de bază.

Noutatea apare la rampa de avertizare - autoritatea contractantă a solicitat posibilitatea pornirii/opririi independente, pe toată circumferinţa rampei, a luminilor roşii şi/sau albastre, ceea ce nu am mai văzut de la rampele montate pe MCV-uri. De asemenea, se doreşte ca rampele de avertizare să poată lumina în minim 5 moduri diferite selectabile.

Garanţiile solicitate sunt de minim 6 ani pentru rezistenţa la coroziune a caroseriei şi minim 3 ani pentru echipamentele din dotarea autospecialei şi inscripţionării. În situaţia în care autospecialele suferă defecţiuni ce necesită transportul la o unitate service în perioada de garanţie, furnizorul este obligat să asigure asistenţa tehnică 24/7, excepţie făcând situaţiile accidentelor rutiere.

Preţul contractat pe o autospecială este de 163.343,41 lei (aprox. 33.200 euro). Primul lot de 100 de bucăţi este aşteptat să intre în dotarea Poliţiei Române cel târziu în iunie 2023”, a transmis sindicatul Europol.


Articole înrudite