18 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poşta Română şi-a făcut portal online de imobiliare
Poşta Română şi-a făcut portal online de imobiliare

Poşta Română a lansat online o platformă imobiliară prin intermediul căreia 500 de proprietăţi vor fi scoase la închiriere, a spus într-o conferinţă de presă directorul general al companiei, Valentin Ştefan.
"Poşta are cam 2.000 de proprietăţi. Din cele 2.000, 1.000 sunt în circuit poştal, deci nu ne atingem de ele. Restul de 1.000 sunt valorificate spre închiriere. Din cele 1.000 care sunt deschise spre închiriere, avem 500 deja închiriate şi 500 pe care le încărcăm pe platformă. Din cele închiriate, anul trecut am închiriat 120 în plus, care nu aveau un contract de închiriere şi am renegociat vreo 300. Deci în concluzie încă mai avem vreo 50-100 care trebuie renegociate, dar probabil că acolo preţul chiriei era bun şi nu le-am prioritizat", a explicat Valentin Ştefan, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, compania are spaţii pe care nu le-a utilizat de mai mulţi ani şi vor fi scoase la închiriere. Pe lângă acestea, o parte din subunităţile poştale au sute de metri pătraţi, iar compania are nevoie de suprafeţe mai mici. În aceste cazuri locaţiile pot fi împărţite în două şi o parte din spaţiu să fie închiriat. De asemenea, există 20- 30 de subunităţi închise la nivel naţional. Acele spaţii vor intra în circuitul de închiriere.
Claudiu Ilie, manager în cadrul unităţii de afaceri imobiliare, a precizat că platforma va fi utilizată exclusiv pentru proprietăţile din patrimoniul companiei.
În 2021 -2022, veniturile companiei din închirieri erau de 700.000 de lei lunar. În prezent, compania a crescut veniturile din închirieri la 1,1 milioane de lei lunar.
Pe portalul oficial al Poştei Române sunt oferite spre închiriere o gamă variată de proprietăţi, incluzând spaţii comerciale, apartamente, birouri şi terenuri disponibile pentru închiriere în toată ţara. Spaţiile din Galaţi încă nu sunt disponibile pe portal.


Articole înrudite