05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România a avut cea mai mare creştere economică anuală din UE în trimestrul al treilea
România a avut cea mai mare creştere economică anuală din UE în trimestrul al treilea

România a înregistrat o creştere economică de 4,6% în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2015, acesta fiind cel mai mare ritm de creştere din Uniunea Europeană, conform unei estimări publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Este al doilea trimestru consecutiv în care România a avut cea mai creştere economică anuală din UE, însă ritmul de creştere anuală înregistrat de economia românească a încetinit de la 5,8% în trimestrul al doilea până la 4,6% în trimestrul al doilea.
Potrivit Eurostat, economia zonei euro a crescut cu 1,7% în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar Uniunea Europeană a înregistrat o creştere economică anuală de 1,9%, în ambele cazuri fiind vorba de o creştere similară cu cea înregistrată în trimestrul al doilea.
De asemenea, în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul al doilea al acestui an, PIB-ul României a înregistrat un avans de numai 0,6%, faţă de un avans de 1,5% în trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru. Creşteri trimestriale mai mari decât România au înregistrat Croaţia (1,7%), Slovenia (1,0%), Grecia şi Portugalia (ambele cu o creştere de 0,8%), Slovacia, Cipru şi Spania (toate cu un avans de 0,7%). În ceea ce priveşte economia zonei euro, aceasta a înregistrat o creştere economică trimestrială de 0,3%, în timp ce PIB-ul UE a consemnat un avans de 0,4%.
Potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional Statistică (INS), Produsul Intern Brut estimat pentru perioada ianuarie — septembrie a depăşit 532,921 miliarde de lei preţuri curente (serie brută), în creştere — în termeni reali — cu 4,9%. Cel estimat pentru trimestrul III 2016 a fost de 207,34 miliarde de lei (serie brută), în creştere — în termeni reali — cu 4,4% faţă de trimestrul III 2015. Faţă de trimestrul II al acestui an, creşterea PIB a fost de 0,6%.
Recent, Banca Mondială şi-a îmbunătăţit semnificativ estimările privind avansul economiei româneşti în 2016, până la 5,1%, de la 4% cât estima în luna iunie. La rândul său, Fondul Monetar Internaţional (FMI) prognozează că România va înregistra în acest an cea mai mare creştere economică din Europa, de 5%, urmată de Irlanda (4,9%). La începutul lunii noiembrie, Comisia Europeană a revizuit în creştere cu un punct procentual, la 5,2%, estimările referitoare la creşterea economiei româneşti în acest an.


Articole înrudite