România va ajuta Ucraina cu 15 corturi complete pentru populaţia evacuată din zona afectată de explozia de la Balaklia

M.C.M.National3 aprilie 2017

România va acorda Ucrainei, cu titlu gratuit, un ajutor umanitar în valoare de 80.000 de lei, constând în acordarea a 15 corturi complete pentru populaţia evacuată din zona afectată de explozia de la Balaklia, a stabilit joi Executivul, printr-o Hotărâre, conform unui comunicat de presă al instituţiei.
“Ajutorul umanitar, în valoare de 80.000 de lei, va consta în acordarea a 15 corturi complete pentru populaţia evacuată din zona afectată de explozia de la Balaklia. Produsele vor fi scoase din stocurile rezervelor de stat, gestionate de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS). Transportul ajutorului umanitar se va efectua cu mijloacele auto de transport din dotarea unităţilor teritoriale subordonate ANRSPS şi se va preda la punctul de frontieră comun celor două ţări de către Ministerului Afacerilor Interne (MAI) prin ANRSPS şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cheltuielile ocazionate de îndeplinirea misiunii urmând a se suporta de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat MAI — ANRSPS”, se arată în document.
De asemenea, pentru reîntregirea cheltuielilor ANRSPS, Guvernul va aloca suma 80.000 lei, inclusiv TVA, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru ANRSPS.
Prin decizia de astăzi, Guvernul răspunde solicitării primite din partea autorităţilor ucrainene, prin intermediul NATO EADRCC (Centrul Euro — Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre).

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp