24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Situaţia din România este generată de corupţia răspândită la toate nivelurile şi de mentalitatea românilor, consideră publicaţia elveţiană Neue Zurcher Zeitung, citată de Deutsche Welle. Autorul articolului, Jan Koneffke, scriitor şi eseist german care trăieşte la Viena şi la Bucureşti, enumeră cauzele care au condus la actuala stare de fapt din România - fatalismul accentuat şi corupţia. "Dacă buzunarul public este gol, atunci aceasta nu se datorează doar unui management defectuos, ci în primul rând corupţiei răspândite", notează autorul articolului intitulat "De ce nu reuşeşte România să iasă din mlaştina corupţiei", enumerând o serie de nereguli, printre care privatizările nerentabile pentru buget, dar profitabile pentru guvernanţii de la Bucureşti, contractele oferite de stat unor firme care aparţin unor politicieni sau rudelor acestora, sistemul clientelar, aparatul administrativ ineficient şi evaziunea fiscală.
"Corupţia nu se limitează la oligarhi", adaugă Neue Zurcher Zeitung, precizând că personalul medical încasează bani pentru aproape orice serviciu, elevii dau bani profesorilor la bacalaureat, proprietarii de vile beneficiază de ajutor social, iar persoane care pretind că sunt nevăzătoare au permise de conducere. "O mare parte a societăţii înşeală statul român", constată publicaţia din Zurich, subliniind că la toate acestea se adaugă un pronunţat individualism, nepăsarea faţă de ceilalţi, plăcerea de a încălca legile.
Ziarul elveţian denunţă fatalismul unui popor fără drepturi în faţa clasei politice şi o "considerabilă înapoiere", amintind de rezultatul unor sondaje de opinie. Spre exemplu, publicaţia notează că 42 la sută dintre români cred că Soarele se învârte în jurul Pamântului sau că, dacă ar fi posibil, 41 la sută l-ar alege pe Nicolae Ceauşescu preşedinte.
"Cu o justiţie care se afundă în mlaştina corupţiei, aceasta nu va putea fi secată", continuă Neue Zurcher Zeitung, apreciind că "Bruxellesul pare a crede în poveşti". Publicaţia este sceptică în legătură cu posibilitatea depăşirii situaţiei, dar identifică unele soluţii: coagularea unei societăţi civile active, cu un pronunţat spirit de solidaritate, precum şi exercitarea unor presiuni reale din partea Bruxellesului asupra conducerii de la Bucureşti.


Articole înrudite