28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Transelectrica are de recuperat creanţe de 52,3 milioane de lei
Transelectrica are de recuperat creanţe de 52,3 milioane de lei

Transportatorul naţional de energie electrică, Transelectrica, avea de recuperat, la data de 24 aprilie, creanţe în valoare totală de 52,3 milioane de lei pentru serviciul de transport şi sistem, potrivit datelor prezentate pe site-ul companiei.
Principala sumă, respectiv 22,1 milioane de lei, reprezintă creanţe deţinute la companii aflate în faliment. Cele mai mari datorii aparţin Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) — 5,9 milioane de lei, companiei Total Electric Oltenia — 3,1 milioane de lei şi traderului Romenergy Industry — 3 milioane de lei.
Totodată, Transelectrica are de recuperat 21,4 milioane de lei de la clienţi aflaţi în insolvenţă. Cele mai mari datorii le au furnizorul Petprod — 5,6 milioane de lei, compania Also Energ — 5 milioane de lei şi Arelco Power — 2 milioane de lei.
Transelectrica vrea să recupereze pe cale juridică datorii de 8,4 milioane de lei în total, cele mai mari fiind ale furnizorilor Fidelis Energy — 1,7 milioane de lei şi Energy Holding — 1,05 milioane de lei, dar şi penalităţi de 2,9 milioane de lei de la ArcelorMittal Galaţi şi de 2,1 milioane de lei de la Also Energ.


Articole înrudite