08 IUNIE 2023 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un elev medaliat cu aur la o olimpiadă internaţională va primi 20.000 de lei
Un elev medaliat cu aur la o olimpiadă internaţională va primi 20.000 de lei

Elevii medaliaţi cu aur la olimpiadele internaţionale vor primi un premiu de 20.000 de lei, la fel şi şcolile unde învaţă acei elevi, în baza unei hotărâri aprobate de Guvern, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
"Reglează nivelul premiilor pentru olimpicii români care au obţinut rezultate absolut remarcabile pe marea majoritate a podiumurilor mondiale, anul acesta mai mult decât oricând (...). Toţi aceşti elevi care au obţinut premii vor fi recompensaţi prin stimulente financiare care cresc cu cel puţin 70%, în unele cazuri cresc de mai multe ori. Astfel, un medaliat cu aur absolut, asta înseamnă punctaj maxim, va primi un premiu de 20.000 de lei. Acelaşi premiu îl va primi şi şcoala în care învaţă acel elev", a declarat Sorin Cîmpeanu, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a adăugat că pentru cei care obţin premii la olimpiade regionale, cel mai mare premiu este de 7.500 de lei, iar pentru cei care iau premii la olimpiade naţionale şi concurează individual, premiul I este de 1.000 de lei.
"O schimbare radicală prin această hotărâre de guvern se face prin rectificarea unei erori dintr-o hotărâre de guvern din anul 2016, prin care o echipă care a luat premiul I la o olimpiadă naţională şi este formată din 20 de elevi, spre exemplu, era recompensată, per total, cu un premiu de 440 de lei. Practic, 22 de lei/per elev, o sumă absolut ridicolă pentru un elev care a obţinut premiul I la o olimpiadă naţională. Prin hotărârea de guvern de astăzi am reglat acest premiu la nivelul sumei de 600 de lei", a precizat ministrul Educaţiei. (sursa Agerpres)

Articole înrudite