28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Regimul termic din România va fi, în următoarele trei luni, unul apropiat de mediile climatologice ale perioadei, cu excepţia unor regiuni în care valorile medii de temperatură vor oscila sub sau peste medie, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru intervalul februarie-aprilie 2014.
În ceea ce priveşte nivelul precipitaţiilor, meteorologii estimează cantităţi lunare, în general în medie, dar şi excedentare în unele zone.
Conform datelor ANM, în februarie, temperatura aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice în regiunile centrale şi nordice. În acelaşi timp, în restul teritoriului, valorile de temperatură vor fi peste medii. Astfel, în Transilvania, Maramureş şi Moldova, termometrele vor arăta, în medie, valori cuprinse între—5 şi zero grade Celsius, în timp ce în Banat, Crişana, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea vor indica între între—3 şi două grade Celsius.
Din punct de vedere pluviometric, meteorologii estimează cantităţi lunare de precipitaţii apropiate de mediile climatologice, posibil local excedentare în vestul, nord-vestul şi centrul ţării. Normele climatologice pentru precipitaţii se vor încadra, în medie, între 20 de litri/mp (Dobrogea) şi 80 de litri/mp (Oltenia).
La nivelul lunii martie 2014, valorile termice vor fi, în general, apropiate de mediile multianuale, cu excepţia regiunilor sud-estice şi local sudice, unde se vor situa peste normalul perioadei. Temperaturile medii vor oscila între—1 şi 5 grade Celsius, în Moldova, şi între 4 şi 7 grade Celsius, în Banat.
Cantităţile lunare de precipitaţii anunţate în prima lună de primăvară vor fi, în mare parte, excedentare în cea mai mare parte a ţării, mai puţin în sud-est, unde se vor încadra în normele climatologice. Cele mai mici valori de precipitaţii se vor înregistra în zona Dobrogei (15-30 litri/mp), iar cele mai însemnate în Maramureş (30-80 litri/mp).
În aprilie, meteorologii prognozează temperaturi ale aerului apropiate de mediile climatologice în sud-estul ţării (între 9-12 grade Celsius), în vest (6-13 grade) şi local în sudul ţării (8-13 grade), şi se vor situa sub normalul perioadei în restul regiunilor, în medie între 4 şi 11 grade Celsius.
De asemenea, cantităţile lunare de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale, cu o tendinţă de excedent în centrul şi nordul ţării, unde se vor situa între 40 şi 65 de litri/mp.
Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durata /ECMWF/ de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.
Potrivit specialiştilor, cu ajutorul acestui produs nu pot fi prognozate fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare, fiind estimată doar distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii.


Articole înrudite