De la data „înscăunării”, noul primar al municipiului Tecuci, Daniel Þuchel, a verificat documente, stadiul lucrărilor aflate în execuţie, dar a intrat în contact şi cu o parte dintre ang ...
În jurul prânzului, ora stabilită fiind 12.30, circa 100 de demorat liberali din municipiul Galaţi s-au îmbarcat în cele 2 autocare puse la dispoziţie de organizaţia locală PDL, conform decla ...
Eugen Chebac a dat în judecată Consiliul Judeţului Galaţi, al cărui preşedinte a fost în ultimii patru ani, după ce noii aleşi judeţeni au decis să nu îi valideze mandatul de consilier jud ...
Liberalul Paul Ichim, senator de Galaţi, îl chestionează pe fostul său coleg de partid, revenit în fotoliul de ministru. Sebastian Vlădescu este interogat cu privire la instituţiile statului ce ...
Deputatul Ciucă este aproape de o victorie privind susţierea unui proiect legislativ extrem de aşteptat de populaţia săracă: scutirea restanţierilor de plata penalităţilor acumulate prin neac ...
În curând acordul pentru mansardare ar putea fi mai uşor de obţinut. Proiectul de lege, care va lărgi drumul lucrărilor de supraînălţare a blocurilor existente, se apropie de momentul adoptă ...
Moţiunea are şanse reale, deşi mulţi vor prefera păstrarea imediată a privilegiilor obţinute, chiar dacă vor fi depunctaţi electoral. Deputatul Bogdan Ciucă a declarat: "Moţiunea are şanse ...
Nica, Dobre şi Ciucă au dat vineri de la Galaţi semnalul public prin care opoziţia arată că şi-a pregătit deja muniţia, şi-a aliniat trupele în formaţiune de luptă şi e gata să înceap ...
Senatorul Laurenţiu Chirvasuţă, ales în Colegiul uninominal 1 din partea alinaţei PSD+PC, acum membru UNPR, aşteaptă răspunsul în scris al ministrului de Externe, Teodor Baconschi, la întreb ...
Liberalii vor să câştige primăriile Galaţi şi Tecuci la viitoarele alegeri locale, din 2012. Acesta este target-ul pe care l-au anunţat preşedinţii organizaţiilor municipală Galaţi şi jud ...
Senatorul PNL Paul Ichim a adresat ministrului Sănătăţii o întrebare referitoare la datoriile spitalelor care vor fi transferate de la Ministerul Sănătăţii la administraţiile locale.Potrivit ...
Nu mai e un secret faptul că şi Galaţiul are parlamentari care figurează pe celebra „Listă a ruşinii” conţinând numele aleşilor din Parlament care au votat împotriva moţiunii care ar fi ...
Proiectul legii unice a pensiilor, ale cărei prevederi au stârnit nemulţumirea sindicatelor, nu a primit încă undă verde din partea Camerei Deputaţilor, forumul decizional care trebuie să dea ...
Liderul PRM gălăţean Carol Dina apreciază că nemulţumirile populaţiei sărăcite vor genera alegeri anticipate în circa o lună şi jumătate. Fostul senator a prezentat o situaţie a Institu ...
Opoziţia îşi menţine atitudinea faţă de actuala putere: trebuie să plece! Chiar dacă oarece tensiuni şi tonalităţi disonante de la nivelul preşedinţilor de partid arată fisuri în unitat ...
PSD Galaţi a anunţat, prin aprilie anul trecut, că a absorbit organizaţia judeţeană PMP. Numai că mai rămăseseră nişte membri răzleţi care s-au regrupat, s-au supărat pe fostul lor preşedinte Cătălin Cristache proaspăt pesedizat şi au ţipat că ei mai sunt aici, în peisajul politic gălăţean.Iată că nu i-a ţinut niciun an că şi-au dat seama că-s cam singuratici şi aşa a venit rândul PNL Galaţi să spună că vreo ”500 de membri ai organizaţiei judeţene PMP au ales să meargă în lupta electorală de anul acesta în formula liberală”, în frunte cu preşedinta organizaţiei Cristina Costandachi. Aşa frăţie mai rar poţi vedea, căci în comunicatul PNL nu au reuşit să scrie corect numele noii colege, căci de emoţia reunirii au scris un n în plus: ...