27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
ALDE şi PNL, negocieri pentru fuziune
ALDE şi PNL, negocieri pentru fuziune

Partidul Naţional Liberal a anunţat că începe negocierile cu ALDE în vederea fuziunii şi că a fost stabilită comisia de negociere ce va fi condusă de secretarul general al partidului, Dan Vîlceanu, alături de care vor fi Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Toma Petcu, Hubert Thuima şi Gheorghe Falcă”.
Întrebat despre anunţul făcut de PNL, preşedintele Consiliului Naţional ALDE, Cristian Dima, a confirmat informaţia.
„Aşa cum am mai declarat, în această perioadă deosebit de critică, în care România se luptă cu criza provocată de pandemie, trebuie să lăsăm deoparte orice alte interese politice şi să ne unim forţele ca să găsim soluţii pentru ieşirea din criză. PNL şi-a asumat rolul de partid coagulator al zonei liberale. Noi am raliat la această idee şi cred ca am găsit puncte comune în viziunea şi doctrina celor două partide pe care, cu înţelepciune, le putem pune în valoare având ca obiective diminuarea crizei economice provocate de pandemie, reducerea tendinţelor inflaţioniste, reasigurarea confortului şi stabilităţii energetice, etc. Sunt convins că viziunea politică în beneficiul cetăţenilor va depăşi orice orgolii politice care uneori sunt mai puternice pe plan local, decât la nivel naţional. Prioritatea noastră trebuie să rămână bunăstarea românilor”, a declarat Cristian Dima.
Echipa de negociere ALDE validată de Biroul Politic Naţional este formată din preşedintele ALDE, Daniel Olteanu, preşedintele Consiliului Naţional, Cristian Dima, secretarul general Luiza Marian, prim-vicepreşedinţii Roxana Ţurcanu şi Ionel Cel-Mare.


Articole înrudite