27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cristian Dima (ALDE Galaţi): Prin beţele în roate pe care încearcă PNL să le pună Guvernului sunt afectaţi milioane de pensionari
Cristian Dima (ALDE Galaţi): Prin beţele în roate pe care încearcă PNL să le pună Guvernului sunt afectaţi milioane de pensionari

Noua lege a pensiilor este, probabil, cea mai importantă lege, după legea salarizării, deoarece ea modifică un sistem complicat. Prin acest proiect elaborat de Guvern şi aflat în Parlament pentru votul final se răspunde mai multor provocări legate de actualul sistem de pensii. Legea pensiilor propusă de Guvern a venit din nevoia de a corecta inegalităţile şi inechităţile care au apărut în sistemul de pensii în ultimii ani. "Din păcate, aceste lucruri contează prea puţin pentru reprezentanţii opoziţiei. Într-un puseu de iresponsabilitate, PNL a anunţat că va ataca legea la Curtea Constituţională. Motivul? Blocarea Guvernului şi a coaliţiei de guvernare. Atitudinea reprezentanţilor PNL denotă o iresponsabilitate fără margini din partea acestora. Legea pensiilor este aşteptată de milioane de români, ale căror pensii vor creşte în urma aplicării noii legi. Ce exprimă aceste demersuri ale PNL? Simplu, dispreţul faţă de pensionari, faţă de români în general. Probabil că toate aceste acţiuni pline de ură din partea PNL izvorăsc din frustrarea că românii nu i-au votat în decembrie 2016. Astfel, PNL consideră că aşa se răzbună pentru un vot dat în urmă cu doi ani de zile. Însă, prin beţele în roate pe care încearcă PNL să le pună Guvernului sunt afectaţi milioane de pensionari, care au dreptul să beneficieze de aceste pensii majorate. Totodată, este pus sub semnul întrebării bugetul pentru 2019, deoarece se aşteaptă aprobarea de către Parlament a acestei legi pentru ca ea să fie prinsă un proiectul de buget pentru anul viitor. Războiul politic pe care PNL îl duce împotriva coaliţiei de guvernare nu trebuie să fie şi un război împotriva românilor!", este de părere preşedintele ALDE Galaţi, Cristian Dima.


Articole înrudite