22 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oferta turistică locală suscită interesul germanilor
Oferta turistică locală suscită interesul germanilor

Interesul manifestat de chinezi (dar şi de alte ţări din Asia) pentru Galaţi, cât şi ultimul proiect cultural de promovare a turismului local, realizat de gălăţeni, deschide calea unor noi oportunităţi pentru oraşul de la Dunăre. Astăzi, începând cu ora 16.00, Excelenţa Sa, domnul Werner Hans Lauk, Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, este prezent la Galaţi într-o vizită "culturală" la Muzeul de Istorie, dar şi pentru a se întâlni cu reprezentanţii filialei locale a Forumului Democrat German la sediul asociaţiei şi, nu în cele din urmă, pentru a discuta cu reprezentanţi ai Prefecturii şi ai Consiliului Galaţi, cunoscut fiind faptul că ambasadorul german este diplomat de carieră, are studii de economie politică şi a lucrat, printre altele şi la Beijing (între 2004 – 2008, fiind ministru consilier şi şef al secţiei economice).
La Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, înaltul oficial german va fi informat despre patrimoniul cultural al instituţiei, promovat prin proiectul cultural „Circuit turistic muzeal în judeţul Galaţi”. Proiectul co-finanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 vizează promovarea turismului din judeţul Galaţi la nivel naţional şi a fost prezentat cu succes la Târgul Naţional de Turism de la Bucureşti.
Potrivit şefei Biroului de Relaţii Publice din cadrul Muzeului de Istorie, programul cultural al delegaţiei Ambasadei Germaniei la Bucureşti, condusă de ambasadorul Werner Hans Lauk, va cuprinde mai multe vizite la secţiile Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” din municipiul Galaţi pentru a fi cunoscute o parte a colecţiilor Muzeului „Casa Cuza Vodă”, a Muzeului „Casa Colecţiilor” şi a celor găzduite în clădirea din str. Domnească nr. 25.


Articole înrudite