23 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Onuţ Atanasiu: Politica struţului, adoptată de Ministerul Finanţelor, nu rezolvă problema salariilor personalului nedidactic şi didactic auxiliar din sistemul educaţional
Onuţ Atanasiu: Politica struţului, adoptată de Ministerul Finanţelor, nu rezolvă problema salariilor personalului nedidactic şi didactic auxiliar din sistemul educaţional

Politica struţului, adoptată de Ministerul Finanţelor, nu rezolvă problema salariilor personalului nedidactic şi didactic auxiliar din sistemul educaţional.
Printr-un amendament la Legea Bugetului, am propus alocarea unei sume de bani acestor două categorii, pentru a se elimina o neconcordanţă. S-ar ajunge astfel la nivelul prevăzut în legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Amendamentul a primit aviz pozitiv în cadrul comisiei, cu 16 voturi pentru şi 3 împotrivă, dar Ministerul Finanţelor Publice refuză să se pronunţe.
Această neasumare afectează direct mii de profesionişti, cum ar fi bibliotecarii, asistenţii de laborator, administratorii, paznicii, şoferii ori mulţi alţii. Oameni ce asigură funcţionarea zilnică a instituţiilor noastre de învăţământ, chiar dacă nu sunt plătiţi la nivelul meritelor.
Recompensarea lor la nivelul veniturilor deplin meritate ar putea ajuta la rezolvarea problemei deficitului de personal din sistemul educaţional.
Îndemn încă o dată Ministerul Finanţelor Publice să ia în considerare creşterea salariilor personalului nedidactic şi didactic auxiliar din sistemul educaţional şi să acorde acestei probleme atenţia cuvenită.
Promit că voi reveni asupra subiectului în fiecare săptămână, până când situaţia îşi va găsi rezolvarea îndelung aşteptată.

DEPUTAT PNL GALAŢI,
ATANASIU ONUŢ VALERIU


Articole înrudite